Totalul afișărilor de pagină

joi, 24 martie 2011

CINE S-A GHIŞAT PE JURNALIŞTI?

Cu cât creşte gradul de corupţie şi demagogie, cu atât creşte şi ura împotriva jurnaliştilor. Până şi micropremierului, i-a venit chef de caft şi a sărit la beregăţile vociferanţilor de la posturile mogulilor răi, pe care, cu degeţelul ridicat precum violatorul de găini, i-a înfierat că-s „televiziuni ofensive”. Dar n-a dat pe goarnă nica despre cele defensive.
După câţiva ani în care presa, ca tot poporul, a aşteptat de la cotrocean să facă oul de aur, a început balamucul. E-adevărat că cele mai tari ziare din Românica, alea cu tiraje de milioane, se ocupă doar de manelişti, curve, dizainări de chiloţi şi fotbalişti care parcă latră, nu vorbesc, când dau declaraţii de presă, dar, ştiţi, la un car de oale nu-i nevoie decât de un par bun, aşa că au fost de ajuns două mici televiziuni de nişă (aveau, cumulat, 4%) ca să se spargă oalele puterii şi să se arate că-s pline cu rahat...
Au românii o vorbă adâncă: „Întărâtă-i drace!”. Vă daţi seama cum ar fi fost dacă mogulii ăştia răi ar fi fost pe-o felie cu ceata lui Tom Bugeţel? Aşa, cu „televiziunile ofensive”, mai aflăm şi noi cum se palmează miliardu’, cum a dat cu grebla cutare primar, cât costă poşeta paraşutei sau că ţara-i plină de bercemondiali pe-o felie cu barosanii. Cât despre televiziunea aia care ne ia cu japca banii, a luat-o rău de tot prin păpuriş: dacă nu dă din mână cotroceanul, apare vreun ministru care spune ce ştim deja, iar dacă nu-s ăştia, dăm de ceata de liiceni prezidenţiali. Ăştia sunt într-un evident defect de imagine şi degeaba se mai căznesc, că li se văd izmenele portocalii ieftine ieşite de sub pantalonii scumpi, aşa că nu-s cu nimic mai breji decât cei pe care-i înfierau ei când încă nu ajunseseră în cuplăraiul bugetar.  
Scepticismul ăsta se trage de la un individ care e un fel de turnesol: senatorul penelist Ioan Ghişe. Alesul ăsta s-a afirmat când a băgat un proiect de lege prin care cerea ca jumătate din ştirile difuzate să fie ştiri pozitive. În loc să-i dea un calmant de zi, partidul l-a lăsat de capul lui, dar iniţiativa s-a scufundat singură în rahat, pentru că, evident, era anticonstituţională. În plus, zicem noi, ar fi scăzut la jumătate viteza “televiziunilor ofensive”, deşi ştiri pozitive gen “Elena şi-a luat o poşetă nouă la numai o mie de euro” sau Cocoşelul şi înlocuit retrovizoarea dreapta cu numai cinci mii de euro” ar fi mers…
Poate că era mai bine dacă dom’ senator depunea un proiect mai realist şi mai aproape de experienţa lui: “Legea turnătorilor de adolescenţi”, pentru că respectivul nu s-a oprit aici: făcând parte dintr-un partid liberal, s-a gândit să mai înfigă o săgeată în curul presei. A băgat un nou proiect maro, intitulat pompos “Legea jurnalismului”. Pe scurt, cerea alinierea presei, verificarea psiho la trei ani şi alte ghiduşii. Bineînţeles că la comisii n-a trecut, dar senatorul penelist nu-i nici acum convins că e cel puţin un stupid, ba poate ar trebui să se caute la cerebel până nu-i creşte o mustaţă muscă sub nas.

marți, 22 martie 2011

Umor Românesc: MAIDANEZII INTERLOPI

În spatele fiecărui interlop autohton se află câte o haită de cefe late sau gușe aplecate cu zgarde de aur la gât, gata oricând să sară la ciolan pentru stăpânul lor. Principiile morale ale organizaţiilor de maidanezi sunt: stai cu haita, urli o dată cu ea, sfâşii, lupţi, respecţi, mânânci sau te caci doar cu haita.  Un alt rol important în grupul acestora îl au "sifoanele" și "săgețiile", care sunt niște potăi dresate să "toarne" sau "să se bage la înaintare" pentru suveranitatea vagabonzilor. 
Fiecare Sile Pietroi, Gigi Boieru, Nuțu Cămătaru, Fane Spoitoru... Adică pit-bulli haitelor, se hrănesc cu "oase de protecție" plătite de pudelii de rasă, iar cei ce se opun plăților, se aleg cu ele rupte. 
Hingherii puși în alertă, au reușit să anihileze reţele întregi de manglitori, însă opinia în rândul oamenilor, că maidanezii sunt agresaţi şi maltrataţi cu bestialitate, i-a oprit să îi și eutanasieze. Astfel javrele dau în continuare liniștite din coadă, dirijând prostituția, furtul de mașini de lux, traficul de droguri, chiar și găinăriile de orice fel, atât în România cât și în întreaga Europă. Câinii latră, maidanezii trec și nimănui nu-i ruginește lanțul la cușcă.





luni, 21 martie 2011

Poiedul: UN FRAGMENT DESPRE TIMP ȘI SUFLET

Încă nu s-a inventat teleportarea, așa că toate dezbaterile pe tema transporturilor și implicit a timpului parcurs călătorind, se dau între cele două școli de gândire: tren vs. mașină, ruta fixă vs. ruta liberă, conservator vs. creativ. Cu unu’ ajungi acolo mereu la timp, fără surprize, iar cu celălalt e un miracol dacă ajungi, mai ales în timp.
Există totuși acel neprevăzut care ne face să visăm și alegem adesea să nu ascultăm datele. Mergem ghidați de inimă în speranța acelui moment aproape imposibil în care ruta liberă face Pământul să se învârtă spre tine și gravitația să te trimită spre centrul Universului.


                           LAG{ER}

Trăirile pentru care s-au inventat ființele, de la antilopă, ce se plimbă prin fața leului tocmai pentru acel moment de activare a Legăturii, la om, care își asumă riscurile cele mai nesăbuite pentru a umple Gaura de Vierme, ce a luat naștere în interiorul fiecărei ființe la plecarea unui Dumnezeu din noi.
 Ceea ce unii numesc suflet nu este ceva în plus ființei noastre, ci un gol ce leagă toate dimensiunile în una. Sufletul e nucleul furat al unei ființe ce a fost cândva completă, în același timp plantă, animal și om. Am fost piatră, vânt, apă și foc, aceeași ființă care va fi din nou completă... pentru că viitorul nu ne îndepărtează de trecut. 

 E noapte în compartiment și Universul moare,
Tu te framânți cu  gândul că timpul e-o culoare.
Regretele au venit cu tine iar lacrimile s-au uscat,
Sugrumi monotonia direcției în care ai plecat.
Fereastra trenului ce aduce bucurie
Te pierde adânc pe-un lac, apoi pe o câmpie.
Ești eventual și te chinuie o-ntrebare:
Dacă sunt viu, atunci cum oare,
Să fiu toate direcțiile în spațiu și culoare?

joi, 17 martie 2011

Cortina din spatele interpretului a muțit!

Din viitor mă privesc  înapoi cu dârzenie, din trecut către prezent, milostiv, dar cutezant. Mi-am eliberat gândurile, dar sufletul mi s-a împietrit. Hotarul dintre ele mi-a rămas cenușă, trupul.  Insuccesele le măsor acum prin sacrificiul care le-a clădit, nu-mi condamn rațiunea. A devenit vicioasă această veșnicie și atunci mă duc să caut un nuc în care să mă urc.

“Eu însumi am ceva teatral în fiinţa mea.
Dar eu nu sunt actorul,
Eu nu sunt regizorul,

  1. Eu sunt autorul Tragediei pe care o joacă atâţia” 


miercuri, 16 martie 2011

ZIUA VICTORIEI ÎMPOTRIVA CRIZEI

Anunţară dâmboviţenii că vor să construiască, pe cincizeci de milioane de fifi, cel mai mare parc de distracţii din sud-estul Europei! Păi ce rost are când cel mai mare din întrega Europă este deja acolo, în capitala Turistanului şi Dezvoltarstan-Regionalstanului? Păi se compară Disneyland cu Casa Poporului? Ce montagne russe, tunelul groazei, castele din poveşti, cei şapte pitici sau lampa lui Aladin? Păi să vedeţi alianţele politice horror, legile tomjerryste, palatele videnilor, cei 262 de pitici ai puterii, lampa lui Patriciu sau cel mai marte pitic din România, acest adevărat Jack Spintecătoriul de pensii şi salarii! 
Povestea asta, despre cu cum va fi de la 1 aprilie, e de-a dreptul bacoviană... Geo Bogza şi Zaharia Stancu s-au dus la George Bacovia şi i-au zis: „Trebuie să scrii o poezie patrio­tică, pentru că mâine e ziua tovarăşului Stalin. Dacă nu, te trimit ăştia la Canal!”. Bacovia s-a apucat să scrie, cam aşa : 
Muncitorii lucrează în făbrici,
Ţăranii ară ogoa­rele.
Cu toţii construiesc so­cialismul.
Cât despre ceea ce va fi,
Deocamdată e sublim”.
Io le-aş zice la ăia din barca puterii să nu se mai încoarde cu criza sau legi pe care, oricum, ceilalţi au să le schimbe, ci să aibă încredere în bani – sunt prieteni de nădejde şi te rezolvă oricând la nevoie! În rest, să nu-şi bată capul, că totul e cum a fost: avem aceleaşi şosele, aceleaşi spitale, aceleaşi hidrocentrale ca în urmă cu două decenii, aşa că n-o să dea nimeni vina pe ei, mai ales că ăia care vin au mai fost, iar ei vor mai fi...
Într-un exces de sinceritate caracteristic, Emil Cioran mărturisea: „Mi-ar plăcea să fiu canibal. Nu din plăcerea de a devora pe cutare sau cutare, ci din aceea de a-l vomita”. Din păcate, poporul electoral nu are nicio treabă cu carnea, deci cu gâtlejul partidelor sau guşa politicienilor, aşa că mai ia un fir de lobodă, o ciorbă de urzici şi construieşte capitalismul, care deocamdată e sublim şi popular.
Pentru că de la Ziua Păcălelilor ieşim din criză, preşedintele nostru s-a gândit să ne facă un cadou: să-şi scurteze mandatul cu un an. De fapt, e o dumă bazată pe un calcul simplu: aşa i-l scurtează la următorul cotrocean cu doi ani – opt în loc de zece. Iar peste opt ani, se gândeşte că poate o să zicem: „Boc, ce vremuri!”. 
Mai ştii? Cu ăştia orice e posibil...

luni, 14 martie 2011

UNDERTAKER: "Soul"dapesta

Unii încunună blesteme
Alții binecuvântări
 Eu n-adun niciuna
Doar Karma le adună
Accept, învăț,
 din fiecare dezmăț
De trecut nu mă agăț
Trăiesc de la solstițiu 
la echinocțiu

CODUL MANECHINULUI

Într-o epocă a vitezei, a falselor principii şi a ranchiunei, există o meserie care le îndeplineşte pe toate acestea, Modelingul. Nu e de ieri, e de azi, arta modelingului se manifestă tot mai strident în comportamentul celor aspiraţii la un Votezatu. Prcaticanţii acestei meserii se ghidează în viaţă după un cod al onoarei la fel ca samuraii japonezi, dar cu principii diametral opuse.
Codul manechinului spune că interiorul trebuie armonizat cu extreriorul şi în majotitatea cazurilor fizicul este cel care te scoate în evidenţă. Gelozia este unul din principiile de bază care guvernează vieţile modelelor iar invidia este motorul acţiunilor acestora. Comoditatea trebuie câştigată cu orice preţ şi plăcerile trebuie îndeplinite pe măsură ce apar. Subjugarea se face doar în faţa plăcerilor materiale iar dacă în viaţă apare un obstacol uman, acesta trebuie elimininat fără regrete. Acoperirea corpului cu zdrenţe scumpe şi aprecierea nimicurilor sunt recompensele unei vieţi bazate pe principiile acestui cod.
Modul de viaţă ghidat după codul manechinului este oglindit într-un exchibiţionism manifestat prin poze provocatoare menite să gâdile testosteronul. Descoperirea căii modelulului în perioada infantilităţii va consuma individul precum o ţigară fumată ahtiat, astfel se vor serba 40 de ani după 20 de ierni trăite.

duminică, 13 martie 2011

UNDERTAKER: Limpede

Tot animalul conduce carnavalul
Pe când moralul zice altceva
Omoară râtanul și ia mântuirea
Asta-i șansa ta
Ascult, gura spurcată care traduce
Șoapte ascunse în gura altora.

3. Al QaZENa

Bin Laden zîce că: 
Atunci când simți că viața nu mai are nici un rost, gândește-te la cei care mai au doar o zi de trăit. Primul pas ca să obții ceea ce dorești de la viață, este să te hotărăști ce vrei.
Pentru orice realizare, primul pas este curajul!

COLAPS SAU PESIMISM?

Trăim oare astăzi erodarea unui colaps al civilizației?! Într-o criză a energiei, a petrolului, a alimentelor, apei potabile, criza financiară, ce-a ecologică, criza provocată de modificările climatice, criza sărăciei, resurselor materiale, criza morală sau a complexității, gripelor, cea a războaielor... Au ajuns la pragul colapsului?! Sau oare starea sau natura spirituală prost educată ne-a condus către ele?!
Societatea parcă a devenit locul comun al anomaliilor de tot felul. Atât timp cât nu ne vom putea depăși necesitățile materiale, dorința omului de a evolua mai mult decât un animal inteligent este zadarnică. 

Este oare vorba de pesimism în toate aceste crezuri?! Când defapt natura întodeauna își urmează cursul firesc și de ce nu și societatea. Ne vom salva probabil de toate aceste recesiuni, însă ne vom și reinventa?! Atât timp cât nu putem conștientiza și accepta variante alternative evenimentelor ce se petrec pe mapamond, chiar dacă nu ar fi în totalitate reale, dintr-un pesimism conservator, nu se va schimba nicodată nimic.

sâmbătă, 12 martie 2011

BIG IN JAPAN

"Al iernii peisaj urban", la fel ca și primul vers al cântecului, "Se învârte în capul meu ca vântul", dezastrul. Japonia, supra-populată la aproape 130 de milioane de locuitori, cu Tokyo cea mai aglomerată capitală din lume, cu cei 35 de milioane de oameni, "it's easy when you are Big in Japan". Populația suferă după cutremur, acum la scurt timp după, moartea a 2000 de locuitori și dispariția a 10.000. Mai mult parcă sunt prea puțini aceștia, și dacă nu a fost de ajuns cutremurul și apoi Tsunami-ul, a explodat și un reactor nuclear pentru a radia cu Cesiu întreg regiunea și cei 300.000 de locuitori ai orașului Fukushima, orașul unde s-a produs explozia.
"Big in Japan be tight", căci armata vă va salva pe toți, "Things happen while they can/For other ugly seens". La fel precum a spus și Alpha Ville "the eastern sees so blue", un bilanț cumplit, ce probabil va mai crește.

vineri, 11 martie 2011

SEC ȘI TRIST, DAR ADEVĂRAT

Din trei bidoane de apă care urma să le umplu la fântâna cartierului, după ce am umplut două, am încercat să fac o magie, pe al 3-lea să-l umplu cu bere.


Nu mi-a reușit, iar după ce am încercat de mai multe ori și s-a făcut coadă la fântână, am renunțat să mai clipocesc din degete pe cursul apei și am plecat, cu bidonul gol și trucul nereușit.


POIEDUL: Scrisoare din Viitor

În fața blocului se zbate amar
Pisica ce căzuse de la șapte,
Și-a calculat pașii-n zadar
Căci gându-i sta la lapte.

Acrobatic ai zburat
Te-așteaptă o lume nouă,
Acum oprește-te din mieunat
Niciuna n-a mai rămas din nouă.

Tu te-ai ascuns dup-un castan
Și mă citești în carte,
Căci num-așa ne poți salva
Planeta de la moarte.

E cineva la ușa mea
Ce vrea să-mi ia lăcașul,
Iți scriu acum din viitor
Roboți au invadat orașul.

M-am amăgit crezând că fug
Dar nu-i nici o scăpare,
Iți scriu ca să te rog ceva
Pe când o să fi mare.

Explozii, fiare și pământ
În juru-mi pute a moarte,
Nu mai e cine să plângă acum
Căci am distrus și Marte.

Clădirile se prăbușesc în scrum
Eu stau la lumânare,
Promite-mi că o să faci atunci
Ce-ți cer în continuare:

Să mergi la mama mea să-i spui
Îți scriu acum în cântec,
S-o iei în brațe să-i șoptești
Că bomba-i stă în pântec.

De va alege a mă purta
Vom fi zece miliarde,
Îngrămădiți într-un sertar
Când Lumea deja arde.

Nu voi ajunge aviator
Ci mai degrabă la pârnaie,
Cu visul meu de-a deveni actor
Mănânc doar din gunoaie.

Ea plânge-n datorii acum
Iar viața ei e potcă,
Nu se mai uită la copil
Căci tata=Vodkă.

miercuri, 9 martie 2011

ADEVĂR SAU PROVOCARE?

Într-o formă a adevărului, ei se auto-denumesc luptători pentru libertate sau eliberare, iar noi îi numim teroriști. Această expresie redă o definiție a adevărului ca o noțiune alternativă, ce contrazice astfel sensul său absolut. În acest caz, privind dintr-un punct, adevărul prinde forma unei convenții clădite să formeze un sistem prin exprimări mecanice. Aceptând unitatea de măsură mecanică a adevărului în acest sens, și aceptând chiar și teoria că masele majorității populației au nevoie de conducători, nu ne poate opri efemerismul căutării sau descoperirii sensului său cuantic.
Principiul provocării, astfel prinde forma răspunsului întrebării rolului nostru existențial, clădit pe o educație atât de pământeană, mecanică și deloc spirituală, doar cu mult afectiv. Coincid oare aceste stări cu o apocalipsă spirituală? Sau demnă de o revoluție a spiritului manifestată în coordonatele societății?!
Oare acesta este rolul nostru, unul atât de căcăcios, fiind cea mai inteligentă specie de pe pământ?! Casă, masă și mașină... Atât oare să fim nevoiți să lăsăm urmașilor noștri, sau de atât oare să avem noi nevoie?! Un Wc și un Bmw?! 
 Poate fi vorba despre adevăr, ca și iubirea și curajul să fie un simț, la fel ca celelalte. Iar cei care ne doresc niște slujitori și atât, ne retezează aceste simțuri interioare dintr-o fază encipientă a existenței noastre, pentru a nu ne putea dezgloba supunerii. 
N-ar exista minciună dacă nu am cunoaște termenul și nu ne-ar fi indus în obiceiuri prin educație. Exemplul este invenția Moș Crăciunului, pe care îl cunoaștem la vârsta de 3 ani, ca la 7 să aflăm că nu există și astfel să cunoaștem minciuna ca noțiune. 
Iubirea, umbrită de gelozie și ură, își pierde destinul sorții. Și se transformă și ea într-o convenție la fel precum curajul în frică din frica de baubauri. Un fel de bălăceală în adevăr la care ți se aruncă colacul de salvare. 
Iluminarea individului, ar putea fi declanșată de vreo reacție  rezultată din activitățiile sau credințele din care suntem clădiți?! Într-o evoluție a societății către confort și afectiv, într-o goană după spațiu și proprietate, ne mai putem asuma o revoluție interioară?! Ce să ne satureze necesitățile sub altă formă decât cea materilă. N-am putea cred, niciodată să înlocuim o oră cu 60 de minute, sau două convenții între ele, darmite să le negăm doctrina.

marți, 8 martie 2011

TALIBABANII I-AU LINIŞTIT PE CONFORMIŞTI

Ceea ce se dorea Marea Adunare Naţională a portocaliilor a fost, de fapt, un microbalamuc în care ariile sopranelor macoviste au fost acoperite în totalitate de răgetele talibabanilor. Dar ce căutau cei trei aşa-zis reformişti la adunarea aia de personaje încremenite în proiect, osânză şi prezente sau viitoare dosare penale? Păi, alarmaţi de viitorul reprezentanţilor lor din Româneaua, popularii europeni i-au trimis pe cei trei în haznaua politică şi acu’ încearcă să-i recalifice pe post de vidanjori, dar nu prea le iese, că căcatul s-a întărit. De fapt, ar fi nevoie de nişte şpilbergi, care ar putea să demonstreze că dinozaurii sunt simpatici şi pot să aducă parale producătorului. Acuma nu ştiu eu cât ar putea câştiga partidul dacă ar face nişte videni, berceni, boci sau blagi mici de plastic, dar, oricum, ar fi mult mai util decât să mai fie lăsaţi ăia să grohăie la microfoanele ideologice.
Mă uitam la berceanozaurul ăla care se dădea megapurtător de cicatrici din lupte de teren şi încercam să-mi amintesc marile lui bătălii, de care tot pomenea. A fost cavaler al mesei privatizărilor lui King Radu Vasile şi grande de Bechtel y Tăriceanu y Boc. A zdrobit duşmanii europeni şi poporul migrator român, care tocmai se îndrepta spre Spania şi Italia, în  Bătălia de la Autostrada Transilvania şi Lupta de la CFR. A introdus o tactică nouă în războaiele moderne, care ne-a ferit de invazia europenilor: tăierea căilor de comunicaţii. Drumuri, căi ferate, poduri, toate au fost ţinute în starea în care la niciun exploatator capitalist să nu-i mai vină pofta de făbricuţele noastre harnice şi cinstite. Dar cea mai mare realizare a fost Izbânda de la Petroşani. După ultima mineriadă, papagalii europeni au dat o sumă babană, peste o sută de milioane de fifi, pentru reconversia minerilor. O bună parte din bani au aterizat la o fundaţie de apartament din oraşul fostului luceafăr al huilei. Reconversia minerilor din Vale, ca şi Marele Zid, chiar şi după atâţia ani, se poate vedea chiar şi de pe Lună. Inutil să vă spun cine era ministrul economiei şi cicatricelor...
Aşa e, ăsta, la viaţa lui, a dus multe lupte crâncene, rămase definitiv în Istoria aburului şi combinaţiilor. O viaţă glorioasă, căci e un drum lung de la un salariu de profesor de liceu  şi până la poziţia de proprietar de apartament în Spania, milioane de fifi şi hoteluri în Craiova. Am uitat să vă spun că a pornit de la lipit afişe, funcţia de vicepreşedinte CFSN şi cea de preşedinte CPUN Dolj...
Cei trei care au lansat gargara despre integritate în sala aia plină de populari obosiţi de atâta guvernare sunt cam terminaţi. Au uitat vorba aceea care spune să nu testezi niciodată adâncimea apei cu ambele picioare. Iar despre eticheta de reformişti, hai să fim serioşi, sunt la fel de conformişti ca orice membru de partid. Când au îmbrăcat caftanul popular, de fapt, au pus botul la toată chestia asta de neuitat pe care o trăim şi se numeşte viaţa noastră din ultimii ani. Amestecaţi printre dinozauri şi şmenozauri, nici nu i-am fi observat dacă nu erau televiziunile mogulilor răi. Chiar dacă bălmăjesc aria integrităţii, rămân tot de-ai ălora şi la fel de responsabili. Mi-ar fi plăcut să sară la gâţii noii legi a muncii sau a celei a educaţiei, să le mai epileze, că arată mai rău ca Muma Pădurii, dar integritatea lor are bilet la alt film.
Cât despre noul Cod al Muncii, cred că-l merităm. E făcut mai mult pentru şmecheraşi decât pentru marile companii şi concerne. E convenabil pentru interlopul cu restaurant, habibi cu casă de schimb valutist, macaronarul cu pizzerie. Să nu mai punem că tovarăşul concediu devine un fel de domnul week-end prelungit. Aici puteţi adăuga că lucrul sâmbăta va intra în salariu şi va deveni sport naţional. Datul afară cu zecile sau sutele va deveni alt sport naţional.
Nu cred că se va lucra mai mult, ci pe mai puţini bani. Adică vor fi mai mulţi liber-schimbişti pe străzi şi mai mulţi liber-căpşunişti în ţara unde orice şmecher îşi închiriază câţiva români şi se declară don.
Efectele sunt pe termen lung şi se vor simţi în regimul concedierilor, salariile micşorate şi aroganţa angajatorilor. Este clar că portocaliii, uneperiii, udemeriii şi  pambucciii fac jocurile stăpânilor. Dar lasă, că la anul ne vine şi nouă rândul: poporul electoral va primi o căcărează bugetară, sarmale în parc şi fasole la paradă.
E şi grea e şi uşoară viaţa de rămân, nu?

luni, 7 martie 2011

PENITENCIARUL PĂMÂNT

Celula, sala de mese, plimbătorul sau carcera, sunt câteva elemente ce îngrădesc peisajul unui deţinut condamnat pe viaţă la viață.

Celula reprezintă pedeapsa la plată a 30 de ani de rate a imobilului, pentru care un deţinut plăteşte sârguincios verdictul condamnării la viață.

Sala de mese este locul în care deţinuţii ce muncesc sunt desbăgubiți cu cartofi pentru contribuția lor adusă prin munca silnică la plantațiile de cartofi, iar ceilealți ce nu lucrează sunt hrăniți cu varză.

Plimbătorul, aceea încăpere în care pereții înalți de câțiva metri aleargă privirea pușcăriașilori către cerul vărgat de gratii, naște nesperanță, sau mai bine spus nedorință alimentată prin supunere la un spațiu la care au fost condamnați. 

La Carceră, este locul unde sunt condamnat eu, deținutul 1281891. Trăiesc, ați greșit, acum plătesc... 

PARFUM DE IASOMIE RECE



Mişcările din lumea arabă, cu efecte ce cauzează o oarecare instabilitate și în Europa, trezesc spiritele antisistem parcă sub scenariul unui nou Război Rece. Poate fi oare vorba astfel de evoluția urmărilor celui de al 2-lea Război Mondial, adică extinderea cuceririlor de atunci. Oricare ar fi interpretarea evenimentelor pentru care optăm, suntem oare siguri că Războiul Rece s-a sfârșit? Fiind vorba de un fenomen atât de confuz și cu atâtea necunoscute, nu știm totuși dacă sfârșitul lui a avut loc cu adevărat în '89, chiar dacă ne-a dat atâtea speranțe. Există posibilitatea ca sistemul care l-a produs, să fi suferit un colaps după ce comunismul a murit, dar cadavrul nu i s-a găsit nicăieri.
S-a născut terorismul, au izbucnit noi războaie, au apărut noi deținători sau pretendenți de arme nucleare, iar atentatele devin monedă curentă a cinci-şase entităţi politico-economice unite în același troc. Lupta vremurilor noastre, se duce birocratic, pe fronturi ghidonate între tot felul de conferințe ale marilor puteri, menite la dislocarea și apoi realocarea unui teritoriu dinspre, sau înspre o zonă geo-democrată. Se speculează că și China, noua putere economică a lumii, parfumează mireasma noii ordini mondiale, dorind să îşi creeze ”capete de pod” în ţări din regiune, alimentând mişcările antisistem şi finanţând campaniile opoziţiei. Cum majoritatea liderilor arabi din regiune sunt susţinuţi de SUA, mulţi spun că acum avem de-a face cu un ”Război Rece” politic, în care cele mai mari puteri economice îşi reîmpart sferele de influenţă.
Neputincioși, nu putem să ne apărăm nici măcar de suprimarea bunului simț. Suntem protagoniștii unui șantaj reciproc, într-un suspans continuu al uni un spectacol dezagreabil. Politicienii duc între ei un război, fară sa le pese că politica lor este minimală între celelalte și nedecizională. Practic suntem invitații unui totalitarism nostalgic pe tapetul contextual al unei noi Cortine de Fier. 

marți, 1 martie 2011

UNDERTAKER: Fonomat

Același creion,
Aceeași hârtie
Lucrurile se schimbă.
Mai dă-mi o mie
Ca să scriu despre toate,
Tonomate de vise
Toate pretinse.

SURCLASORUL

Cu o minimă igienă a minții, ne trăim fiecare fericirea sau nefericirea  intimă, fără a permite altora să ne întrețină stări de certitudine indusă sau incertitudine forțată, de false adevăruri sau false probleme.
Legile, parcă create să prelungească la nesfârșit disputele într-un simplu verdict, nu sunt cele care să stabilească vinele. Agresivitatea  ajunsă la rang de lege, disputele politice, niște amendamente votate în unanimitate, sunt doar câteva mecanisme care nasc stări. Personalități clădite prin răbdare, indiferență, disperare, speranță, plictiseală, furie... Calmă nervozitate într-o agonie seacă.