Era o miercure dublă, iar el ieșea de la lucru în geaca lui gri cu miros de păstrăv, afară iarăși să nu plouă. Mădălin lucra la compania care făcea pop-up-uri pentru Firefox și prietenii îl tachinau uneori pentru asta. “Vorbe, nu fapte!” îi strigă zâmbind de pe celălalt trotuar colegul care lucra la Bookmarks. Mădălin forță o privire în jos, aproape rușinat că evita de saptămâni bune invitația colegilor care se ocupau cu partea de sus a ferestrei. Nu era sociopat, doar că nu se simțea în largul lui în jurul acelor rigizi care credeau că cei de la pop-up trebuiau să fie la fel de spontani și în afara programului. Pavajul maculat și bordurile proaspăt vopsite îi rescriau amintirile, în sensul că-și rănea aminte cum pe vremuri ea era o curvă în imaginația lui. Așteptă firobuzul până când?, un clasic de miercure dublă. Dacă sus nu vine, hai s-o dau pe jos. Și așa plecă pe jos și văzusese lumea și înțelesesese aproape tot, numai că nu putea să explice nimănui. Pe jos nu era la fel: pașii lui aveau noimă, umbra îi era delimitată, oglinzile stăteau pe loc, mașinile erau geloase și el începea să înțeleagă în ce se băgase.
Ajuns într-un final acasă, ea îl întrebă: - Te fu;i? (Așa vorbea, căci nu avea un dinte bun și se chinuia să pronunțe diacritice)
-Sunt obo! I-a răspuns Mădălin.
-Hai, nu fii obo, uite fofo!
-Nu pot, serios, am venit iarăși pe jos.
- Călim Nuanța
