Totalul afișărilor de pagină

vineri, 31 august 2012

TRANSLUMINISM

                                      Înalt-Prea-Sminititul

Iluminatele străzi vor ca lumina lor să dăinuiască veșnic asupra noastră.
Scaldă lumea în reflexii artificiale și redă naturalețe umbrelor.
Stâlp cu stâlp, bec cu bec, se premeditează o crimă ce va răsări ultimul apus.

joi, 23 august 2012

13. Al QaZENa

Bin laZEN zîcea că:

Drumul toamnei ce duce spre cruce, este ca și când ai aștepta un tramvai. Te-ar încânta să vină cât mai repede. Dar odată ajuns, nu te mai bucură. Îți plăcea mai mult când îl așteptai, la ce te gândeai. Parcă răbdarea te ține mai viu. Un fel de nu aia ți-ai fi dorit, ghinionul unui fapt împlinit. Frica, temându-te de ea, acolo unde nu era, se transformă în mister.
Lăsați-mă să trăiesc!

marți, 7 august 2012

BRAIN WASH STORMING

                                                   înFlorim China

Ce face? Prin imagine, reprezintă o strategie permisivă în conştiinţa maselor, ce îți ia din viitor cu un preț amăgitor, de te doare mintea. În general, oamenii nu caută să-şi eleveze conştiinţa, ba dimpotrivă, ei trăiesc prin mintea colectivă a societăţii, urmând orbeşte mulţimea din jurul lor. Atunci cantitatea de informaţii, creaţii şi concepţii, ne pun în imposibilitate de adaptare şi progres, lucru ce ne obligă să ne schimbăm radical modul. Acest fenomen individual te va scoate din biserică, iar pe unii din sărite. Tot ce intră în contradicție cu trăirile exterioare, comune, dă naștere unei revoluții interioare, stabiliment greu de digerat de către statu-quo.

Imaginaţia reprezintă cheia intrării în acest macrocosm ca și concept structural, totuși ea te obligă să te limitezi la posibilități. Odată ce ți-ai schimbat capacitatea de abordare, pentru a vedea cât mai real această nouă lume, te poate trimite în experiența izolării, să nu faci asta, căci este și ea suficient de tristă. Dilatăte, ieși din tine însuți, astfel poți informa oamenii din jurul tău despre ei îșiși. Prin toate acțiunile trebuie să menții aceași stare de spirit, cultura ta este tot ceea ce faci și nu pot să facă maimuțele.

Fericiții posesori ai unui posedat, dacă ar putea ar avea totul, însă avuția face și ea parte dintr-un timp petrecut gândirii. Ca să ajungi la un prezent trebuie să visezi departe, către un viitor, nu-ți fie frică că nu te rătăcești în cosmos. Astfel poți să ajungi cel mai bun și nu mai trebuie să-ți zică nimeni la ce. Trebuie să vă amintiţi mereu acest lucru: Eu sunt liber pentru că așa m-am născut și în plus  așa am și fost educat. Dragi parinți vă mulțumesc pentru că m-ați privilegiat.

marți, 10 iulie 2012

ÎNVAȚĂ SĂ TE ÎNTREBI


  Privește cât de mulți oameni și cât de puțină umanitate este în acest realtiy show, cu actori plătiți din banii tăi. Observă conflictele de interese deghizate în lupta cu principiile, ce conduc părerile publice în interes personal. Uite cum libertatea s-a transformat în sclavie mascată printr-o represiune asupra inițiativei morale. Deschide ochii și reține că  omul, este prin natura sa, perfectibil, însă sistemul l-a transformat într-un orb fără personalitate.
  Amintește-ți că secretul rezidă în educaţia oamenilor, în timp ce tirania îi îndeamnă către a se menţine ignoranţi. De aceea, doctrina a ucis omenia, construind un troc cu supunere democrată. Află că la rang de salvare poți fi ridicat prin promisiuni şi planuri protocolare de integrare. În această rânduială puterea este dobândită cu orice preț și menținută cu sacrificiul moralității.
  Examinează faptul că autoritatea dorește un ideal social conturat de un animal inteligent, ce orbecăie intr-o direcție necunoscută. Comuniunea sufletelor a fost dezbinată de un sistem ce a transformat omul într-un cetăţean votant, răsplătit cu represiune şi manipulare. Simţul civic intră în acțiune doar în fața unei justiții ce se adeverește la urmă nejustă, sau în fața unei credințe menite să ascundă că zeii au fost defapt oameni. 
   Privește cât de multe posesii și cât de puține valori se învârt în aceaste coordonate. Parcă îți este frică să te delimitezi, penrtu că nu ai avut niciodată curaj să te întrebi despre un alt fel de geometrie. Pregătește-te acum să-ți răspunzi atunci când liberul arbitru te face să regreți că încă nu ai descoperit totul. Creează o societate structurată perfect, fără suferințe și conflicte cu însuți, în care se remarcă un individ ce nu muncește și este fericit că trăiește sau altul care nu dorește, ci iubește. Cunoaște-te cu pace și nu aștepta sugestii, descoperă o metodă și trezește-te. Ai realizat că faci parte din majoritate și acum este timpul să te reinventezi. 
 by NarcoJocu'


joi, 10 mai 2012

THE WORLD IS MINE

                                           

înFlorim China
Bine ați venit pe pământ! Sunteți marele câștigător al unei fericite vieți! Acest loc este școala unde oameni se pregătesc pentru a înțelege noțiunea de omenie. Atunci când zarurlie au fost aruncate și s-au ales taberele, acceptarea a devenit dorință, iar convingerile i-au transformat în stăpânii propriilor impresii. Bătuți de destin și învinși de soarta pe care o acceptă, grijile în fața problemelor le-a transformat ambientul într-un spațiu opac. Liniștea tulburată de agitația celor din jur, le distorsionează percepția printr-o perpetuă rezonanță a vocii cu cele trei capete, viitorul, trecutul sau prezentul. Alarma care nu sună niciodată îi face prea atenți și inutili ai unui lanț trofic, trivialitate ce le ridică starea de alertă la cea mai înaltă cotă a consumismului existențial. Lucru ce le grăbește clădirea personalității pe niște principii de auto-apărare. Ca prins între ușile unui festin, imagine ce redă relele existente, la fel ca ielele, îți aduc aminte cine ești și de ce, apoi treci iar la terapia prin uitare. Nimic nu ar trebui făcut pentru prima dată, este la fel ca și când citești un lucru pe care nu-l înțelegi. Am văzut multă risipă și nu numai eu, pentru că nu-i numai a mea.

marți, 1 mai 2012

TRĂIASCĂ TERORISTUL




Frământat într-un rol brutal, ales din oficiul rigid al societăţii omogene, a învăţat să nu creadă, ci să facă faţă pe frontul de cucerire în războiul ideilor. Deşi uneori optimismul îl înşală de data aceasta a încetat să înţeleagă pentru ce luptă şi să mai spere la acel univers artificial. Ne-înarmat, stă ascuns în spatele zidului clădit din experienţele bătăliilor pierdute, ignorând promisiunile victoriei pentru a învinge destinul fals. Stabilind ce înseamnă trădarea se simte un pion trimis la sacrificiu pentru a impune o ideologie stricată, chiar de cei ce au creeat-o.
Strategia de demontare a cenzurii mentale îl ghidează spre toleranță și devotament doar în fața rațiunii  pure și nicidecum în fața suferinței. Privirea lui ştie mai bine ca niciodată că avea tot de la bun început şi simte că nu este nimic de cucerit, de aceea fulgerul răzbunării s-a pierdut într-un taifun al uitării. Anticiparea a devenit un aliat pentru că a renunţat să mai repete întâmplările deja re-întâmplate, dar vina... Vina a apus atunci când a realizat că provocările erau de fapt cele ce îl ţineau prizonierul propriei lui conştiinţe. Nici el nu a avut curaj să vorbească drept atunci când a călcat strâmb, dar vede cum lupta a devenit o minciună născută dintr-o ură orbitoare. Resemnat, dar în continuare agil în joaca de-a adevărul, privește cum, chiar și fără el lupta continuă în același ritm alert de cucerire.
O speranță îl ține în viață, că până la urmă toți camarazii vor arunca armele și vor deschide ochii în fața criticii curate asumându-și standardul utopic. Deşi a fost tulburat când a predat armele, acum poate lua decizii cu mai mult curaj şi detaşare. Morala socială pare atât de artificială în cât a realizat că nu va fi niciodată atât de învins pe cât se credea şi acum speră să cadă sistemul decât să cadă moralul. 
                                                       By NarcoJocu 

luni, 23 aprilie 2012

O IAU PE JOS


Era o miercure dublă, iar el ieșea de la lucru în geaca lui gri cu miros de păstrăv, afară iarăși să nu plouă. Mădălin lucra la compania care făcea pop-up-uri pentru Firefox și prietenii îl tachinau uneori pentru asta. “Vorbe, nu fapte!” îi strigă zâmbind de pe celălalt trotuar colegul care lucra la  Bookmarks. Mădălin forță o privire în jos, aproape rușinat că evita de saptămâni bune invitația colegilor care se ocupau cu partea de sus a ferestrei. Nu era sociopat, doar că nu se simțea în largul lui în jurul acelor rigizi care credeau că cei de la pop-up trebuiau să fie la fel de spontani și în afara programului. Pavajul maculat și bordurile proaspăt vopsite îi rescriau amintirile, în sensul că-și rănea aminte cum pe vremuri ea era o curvă în imaginația lui. Așteptă firobuzul până când?, un clasic de miercure dublă. Dacă sus nu vine, hai s-o dau pe jos. Și așa plecă pe jos și văzusese lumea și înțelesesese aproape tot, numai că nu putea să explice nimănui. Pe jos nu era la fel: pașii lui aveau noimă, umbra îi era delimitată, oglinzile stăteau pe loc, mașinile erau geloase și el începea să înțeleagă în ce se băgase.
Ajuns într-un final acasă, ea îl întrebă: - Te fu;i? (Așa vorbea, căci nu avea un dinte bun și se chinuia să pronunțe diacritice)
-Sunt obo! I-a răspuns Mădălin.
-Hai, nu fii obo, uite fofo!
-Nu pot, serios, am venit iarăși pe jos.
- Călim Nuanța

miercuri, 21 martie 2012

PACEA CUANTICĂ

dinAqua 
După ce omul a descoperit roata, a descoperit petrolul, apoi a descoperit butonul roșu și a cucerit planeta. Viteza către lumină este la un pas de întuneric. Eu nu știu nimic din ce am fost învățat și ce mă atrage mai mult decât picioarele de pământ. Oare suntem pregătiți să suportăm consecințele dorințelor noastre după ce se vor îndeplini?  Căutând răspunsul în trecut am aflat că sunt pregătit să renunți la toate obiceiurile pentru un alt început.

duminică, 18 martie 2012

12. Al QaZENa

Bin Laden zîcea că: 
Dacă te uiți la filme porno și mânânci la Mc Donalds, iar apoi vrei să te schimbi și ajungi să te uiți la Mc Donalds și să mânânci filme porno...
Ține minte trei cuvinte:
Ești la fel ca înainte

miercuri, 14 martie 2012

ECHILIBRATORUL DE BALANŢĂ


 Opreşte-te o clipă. Realizează că păşeşti pe o funie la înălţime, iar la baza picioarelor, în depărtare, viaţa se vede în plan secundar. Păstrează privirea cu trei paşi în faţă şi nu îţi pierde concentrarea pentru că  poţi fi uşor atras de formele subliminale ale lumii în care ţi se pare că te regăseşti. Ghidează fiecare pas cu răbdarea unui samurai şi scapă de îndoială: Mintea şi trupul se centrază astfel nu vei fi tentat de acel magnetism orbitor al nonsensului. Vei descoperi că ești acolo unde mirajele emotive nu te pot distrage, instinctele şi simţurile se amplifică astfel anticiparea corectează imperfecţiunea.
 Nu îţi face griji. Cu timpul mersul pe funie intră în rutină şi poate deveni fascinant o dată ce te obişnuieşti cu acest punct de vedere. Uneori chiar poţi privi în jos, atunci realizezi că de fapt, mediocritatea asurzitoare funcţiona ca şi gravitaţia ceea ce te împiedică să-ți menții echilibrul. Acum că auzul e mai fin conştientizezi că normele ce ghidonează evoluţia au o traectorie întunecată iar iluminarea se face în liniştea minţii tale. Viziunea se limpezeşte o dată cu dispariţia distracţiilor şi în dată ce ai atins autocontrolul vei învăţa moderaţia. Traiul la atitudine a dezvoltat un miros ascuţit şi acum e uşor să adulmeci frumuseţi ce nu au nimic în comun cu atracția ispititoare.
 Examinează limpede. Înainte de a te dezechilibra, conştientizează că neîncrederea este cea care a transformat oamenii în  panicaţi și comozi. Trebuie să afli că eşti mai mult de cât următoarea ta cină, eşti ceea ce vezi, ceea ce simţi, visezi sau creezi, nu ceea ce mănânci. Aşa te vei diferenţia de un animal inteligent iar când vei atinge pământul îţi va rămâne gândul la, că nu mai eşti un elefant într-un magazin de bibelouri, eşti o fiinţă superioară cu discernământ echilibrat.
 By NarcoJocu 

joi, 8 martie 2012

FREUD IS DEAD

Psihanaliza a avut mai degrabă caracteristicile unei epidemii bine dirijată ce a băgat în carantină conștiința omului pentru un veac sau poate o veșnicie. Transformată într-o mișcare politică manipulatoare, aceasta a devenit o religie contemporană pentru controlul maselor păgâne. Bazată pe știința aparențelor sustrase din inconștient, îl putem învinui pe acest Freud de însămânțarea rolului impulsurilor sexuale în educația generațiilor, contribuind astfel la demontarea concepțiilor morale, activând emanciaprea sexuală a oamenilor din zilele noastre. O formă neclasabilă de știință suspendată parcă în eternitate oferă preț prea scump ajunsă la maturitate.
                                                     înFlorim China
Atunci când o persoană politică arată ca o prostituată, iar ziarul pe care-l citești are la pagina cinci și este scris de o curvă... Atunci când iubita-ți arată ca o târfă când este în bucătărie, iar când vezi trotuarele pline de femei și toate ți se par traseiste... Atunci poți să te întrebi dacă Freud îi devină sau poți chiar să-l întrebi pe el: Câți oameni n-ar ajunge muți dacă li s-ar interzice să vorbească?

marți, 6 martie 2012

LA DRACU E MAI CALD

Și asta e povestea noastră. Exploatare prea largă dintr-un tărâm pustiu. Condiții mai bune pentru toată lumea, pentru cei ce plâng, pentru cei ce dau, pentru cei ce s-au trezit în spital făra pijamale de flotir. Pentru cei ce au văzut orașul ăsta de prea multe ori și nu mai au răbdare, pentru cei ce se gândesc să plece, pentru cei ce au explodat într-o zi în bucătărie și și-au zis: Mă piș pe melodia asta galbenă blocată pe butonul de repeat. La tropice e fantezie, la nordici e sigur, la mulți e mai moale și la dracu e mai cald. Totul a început în orașul tău, e orașul tău, e orașul tău, mesajele vin direct de la tată și fiu. Te rog ai răbdare cu noi, suntem atâția leneși cărora nu le vine să curețe, suntem atâția prăpădiți care știu să cerșească, suntem atâția flămânzi ce nu vor să lucreze, suntem atâția care au furat și suntem tot atâția care nu vor altceva. Dar te mai rog ceva, hai mai stai un pic domnule doctor, că poate doar ne odihneam și poate doar ne prosteam și poate doar va veni ziua în care să spui: aici m-am născut, doamnelor și domnilor!
- E orașul meu iubito. Totul a început de aici. Să-mi sugi pula România, te iubesc de n-ai habar!
-Călim Nuanța

sâmbătă, 3 martie 2012

Consilierul Deprimaților

                                                                                                                                     ZaRo
     Carcela e o  fostă  colegă de-a mea de la lucru. Ea lucra la etajul  patru iar eu la trei. Rareori ne întâlneam la țigară și timpul fiind scurt nu reușeam niciodată să-mi dau seama ce se întâmplă cu interiorul ei. O fi pe dos? Cine l-a întors? Adică i-l văd… Înseamnă că are un handicap interior pentru că interiorul scos pe exterior și expus la toate vizibilitățile nu rezistă mult. Probabil îi lipsește capacitatea de a se adapta. Asta să fie!  Preferă mai mult decât orice să stea pe întuneric, ea fiind conștientă de nevoile interiorului expus. S-a angajat și mi-a devenit colegă la lumina care îi făcea rău și o deprima. Se îmbrăca foarte gros mai tot timpul, mai toată vara, dar din cate am observat, nu o ajuta nici măcar cu ajutor. În pauzele scurte, o făceam să râdă și se simțea bine, dar era un râs deprimat. A trecut prin toate fazele, pentru că supărarea se afișează în mai multe.
    Primele forme s-au manifestat groaznic. A început cu un sărut, sărutul decăderii! Zilnic avea buzele tot mai roșii, dar ca noi să nu ne dăm seama purta un catalog cu produse de înfrumusețare de la Oribilame. A avut și buzele verzi, într-una din faze. Colegelor le plăcea și vroiau și ele un astfel de ruj, însă Carcela spunea că e numai pentru angajații  Oribilame și angajări nu se mai fac. Printre ultimele faze ale deprimului ajungi să fi de-a dreptul DPRMT. Colegele nu mai vorbeau cu ea din cauza invidiei de pe buzele galbene salivatoare, dar băieții d-abia așteptau să le vorbească, însă ea nu. Era deja ultima fază de de deprim. În faza asta nu vorbești, nici macar o limba și nu te lasă nici sa nu mergi la lucru. Fuma și nu scotea nici un cuvânt.
   Am chemat un doctor specialist ca să vedem de ce nu vorbește cu nimeni, iar acesta ne-a spus că lui i-a vorbit. După afirmația asta doctorală respectivul și-a pierdut postul și nu mai are voie sa doftoricească în nici un stat cu steag. Starea Carcelei a continuat să se agraveze. Era un fel de prințesa deprimului contemporan, fără ceva de spus. În fiecare zi atrăgea colegi în jurul ei cărora  nu le spunea nimic însă reușea de fiecare dată să-i deprime. Până în ziua în care Carcela și-a dat demisia. Chiar în ziua în care și-a semnat plecarea i-am spus: -O să fii deprimată toată viața! Cunoști deja toate fazele, iar obișnuită cu starea aceasta din contră, chiar o să-ți placă. La puțin timp după, am aflat despre Carcela că și-a deschis cabinet de consiliere a deprimaților iar orașul ei natal a devenit orașul cu cei mai puțini deprimați pe deprim-pătrat. Iar Doctorul ce a examinat-o s-a super-sinucis.

duminică, 26 februarie 2012

Umbrele divine

 dinAqua
Controlând umbrele vei controla populația, controlând oamenii vei controla viața și astfel vei controla și apa. Retrospectiva se ascunde pe furiş asupra unei culturi stricte, în care lăcomia a ajuns atât de patetică şi prost desăvârşită încât provoacă sete în urma ei. Divinitatea cuprinsă de interpreți falși este purtată în umbra celui care o să se înece încercând să ajungă și el un rege.

joi, 23 februarie 2012

ALEGE

Știu, în adevăr, că nimic bun nu locuiește în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voința să fac binele, dar n-am puterea să-l fac. Căci binele, pe care vreau eu să-l fac, nu-l fac, ci răul, pe care nu vreau să-l fac, iacă ce fac!” - Romani  7: 18-19.
Fiul meu limfomaniac, iarăși te-ai lăsat consumat de cei care te vor în ele. În orășelul fiolelor contaminate sunt multe muțe care-ți stau pe deget și fac să-ți fie minunat, însă prea puține care mai cred în altceva afară de oglindă. Și dacă nu cred în Dumnezeu, cum să creadă în tine? Oglinda, cea mai mare invenție a omului de după supa instant, îți permite să te iubești, apoi fulgerător să te urăști după doar o mișcare a pleoapelor, la fel ca și ea, cea care odată te vede urât și odată frumos. Care să fie? Poate amândouă deodată, sau poate nicicare, poate ești doar tu. Tu, care ai devenit tu când ai câștigat toate bătăliile cu tine, multe și toate fără rost. Așa că să nu alegi nici pe cea mai frumoasă, nici pe cea mai deșteaptă, căci adevăr e că toate te vor istovi la fel. Tu fiule, s-o alegi pe cea mai dreaptă dintre toate, și să-i spui în taină: Ce frumos îmbătrânești.
Se trage de mine, se trage de tine, se trage cortina să tragă de boi.
Se trage din mine la fel ca din tine, se trage un film despre proști plini de noi.
                                                                                                                                                                -Călim Nuanța

marți, 21 februarie 2012

11.Al QaZENa

Bin Laden zîcea că:
 Știi prima zăpadă?! Nu pare să cadă. Un fulg, o formă absolut perfectă, plutind asupra oamenilor aler-gândui de pe un drum greșit pe cel din urmă.
***
Sătui de-atâta ger, de ce nu suntem din zăpadă, să putem trăi ca oamenii

MIMESIS PREMEDITARIUM

   Interiorizarea sentimentelor neagreate de lojă, a creeat un joc actoricesc ce arată un caracter adaptat rigid la o dramatizare ludică în fața unui public emancipat și deosebit de zgomotos. Închis în frontierele unei definiții sociale, actorul se complace în autocompătimire și caută aplauze mimând soarta ca și cum ar fi al lui. Publicul confundă deseori piatra filosofală cu piatra ponce, la fel cum actorul confundă curentul conștientizării cu cel al informatizării, iar comunicarea devine falsă.
   Povara grijilor publice cade acum pe umerii lui nevoit să mimeze partea dulce a licorii pentru a nu lăsa un gust amar spectatorilor. Cu gesturi largi de mim, se preface că se află într-o situaţie dramatică jucată fără violența limbajului. Insinuarea celui mai profund sentiment, lasă publicul cu gura căscată și urechea înfundată să se adape din poțiunea servită sublim. Efectul de chatarsis se creează în momentul în care publicul şi actorul ajung la un consens metafizic ce stabileşte convenţiile unui limbaj al sufletului.
  Armonia creeată face ca managementul impresiei să se transforme într-o acţiune de demontare a montării regizorale false şi dă naştere unei forme de exprimare mai puţin dezagreabile. Intimidarea dispare din repertoriu pentru a creea un canal de comunicare simplu din care pentru prima dată lipsesc nimicurile. Acum liniştea este cea care primează în timp ce privirea premeditează.
                                                     By NarcoJocu

duminică, 19 februarie 2012

MIERLIM MONROE

înFlorim China
Imaginea, Chip de Starletă, cioplind la tipizarea individului, globalizarea lui la acea normalitate cu rang de convenție într-un proces de posomorâre a populației se purcede. Bântuiți parcă de timp, ca într-un ultraj asupra bunelor moravuri, Monroe devine un virus social, un viral și la fel precum orice viciu, formula transformă individul în noile ei forme de exprimare. Fenomenul atinge cota zero a isteriei, revoluționari în fața faptelor la Mineriada anti-ACTA, la Marșul țiganilor împotriva poponarilor, spre dansul pinguinului dedicat lui Arafat după pasul bețivanului de la ora 5. Idolatri în fața mijlocului esențial pentru manipularea realității, puteți controla înțelesul cuvintelor prin literatura analfabeților. Enciclopedia ciudațiilor ajunsă la litera ORI, cuprinde oameni ce știu ce VOR de la viață și continuă cu cei care știu ce MOR de la viață. Iar între DA și NU, de cele mai multe ori se trezesc dimineață.

marți, 14 februarie 2012

Valentines Gay

  E ziua în care toţi mucenicii se transformă în pizde şi devin monotoni în campania de cucerire a idealului susţinut prin reclame. Împinşi de la spate de Dolce CaVana, cel care stabileşte standardele olfactive ale sentimentului de bine, se înrămează cu DAR-uri ieftine şi replici alese pentru că astăzi vor câştiga o lehuză. Pe sistemul loteria persecuţiei, dezmierdatele şi posesivii au şansa de a atinge acea stare de nepreţuit oferită de un trandafir, roşu de falsitate. 
  Poate fi văzută ca şi ziua porţilor deschise în care până şi portarii tânjesc să dea la poartă. Este ziua ce marchează începutul sezonului de şogoreală în care cei mai învrăjbiţi de sexualtitate vor câştiga un grad în plus la capitolul "găseşte alta mai bună". E ziua în care toate cratiţele se cer neveste oneste în timp ce unii şlefuiesc ghiulul cu mai multă migală ca Smeagol. 
  Nimic nu se compară cu sensul fardat în care se învârte romantismul lui Dana şi Sabin, cei care fix azi şi-au jurat fidelitate după ce au mâncat o cutie de Milka. Dar, nici cu freamătul oropsiţilor care au prins ziua promoţiei la tampoane calde. Doar micile nimicuri ce satisfac dorniţele induse ale consumismului sunt cele care contează în această zi cu soare şi cu două dimineţi.... De fapt, e zi de fotbal, pentru că astăzi începe Liga Campionilor, un sentiment ce nici Mastercard nu îl poate înlocui...
                                                                                                   By NarcoJocu

vineri, 10 februarie 2012

MĂDĂLIN RISES


Această operă este una dintre cele mai mari realizări ale literaturii de ficțiune de la H.P. Lovecraft încoace.”
 –New York Times
Scriitorul îmbină ficțiunea cu demența într-un mod nemaiîntâlnit de pe vremea când arsul pe rug era legal”
 - The Sun
Un veritabil căcat!” –Adevărul (ediția online)
Pentru cine nu a citit primele trei părți ale șagăi “Mădălin-file de poveste”, le recomandăm să o facă numaidecât. Le găsiți gratis în numerele anterioare. Click aici:
                                                                     ***
... Cu lacrimi în ochiul bun, Mădălin coborî de pe lebădă. Jarca îl trăgea de picior, îndemnându-l să lase hidro-bicicleta să plimbe și alți turiști pe Bega. Într-un final strigă la el, oprindu-l din plâns și amintindu-i că... au ajuns la Podul Întunericului. Trecuseră șapte ani și o zi până aici. Când pe mare, când pe uscat, când prin aer, când pe speed, nici el nu mai știa prin câte trecuse, viața lui semăna acum cu cea a lui Radu Mazăre, cu care era prieten la cataramă. Oamenii îi numeau “edilul și debilul“, căci de fiecare dată când erau văzuți împreună, Mădălin purta și el pălărie de căpitan de marină, o mărturie fashion a nenumăratelor aventuri la care a fost părtaș și pătimaș.
Copia Aerului, frumoasa lui mioară, învățase între timp să-și țină gelozia ascunsă, într-o cutie de ruginibil și nu putea decât să-l privească și să se minuneze cum se făcea din ce în ce mai frumos. Era frumos ca un delfin. Bubele-i făcuseră crustă, iar mirosul lui de amoniac se preschimbase într-unul mult mai plăcut, de oțet.
-Cine sunteți și ce vreți? Îi întrebă golemul din piatră cubică ce stătea în fața lor.
-Eu sunt Mădălin, iar ea e...
-Bine! Continuă Copia Aerului.
-Am venit să-l vedem pe sultanul vrăjitor!
-Ca să-l vedeți, trebuie să treceți de un test.
-Alt test? Se înfurie Mădălin.
-Am trecut toate testele de până acum, ce mai contează încă unul? Îl îmbărbătă jarca.
-Fie! Despre ce e vorba?
-Ființă din carne, scrâșni golemul din piatră cubică, răspunde-mi la următoarea întrebare: Omletă de ou de fenec, la pălărie, sau, pe pălărie? Mădălin își adusese aminte de întrebarea asta, cel puțin parțial. Mai cu seamă, își aducea aminte de semnul întrebării. Simțea cumva din înclinația scrisului și din font că e o întrebare capcană.
-Nicicare! E o întrebare capcană! Răsună vocea pițigăiată a lui Mădălin, care continuă: se știe că fenecilor le este frică de pălării!
-Ei bine, Mădăline, ai răspuns corect, pupam-ai pe rect! Nu am ce face, decât să te las să intri în mabeinul sultanului după ce semnezi disclaimer-ul ăsta. Jarca va rămâne afară, vrăjitorului îi este frică de părul creț. De asemenea, de litera q, așa că încearcă să formulezi propoziții decente când i te adresezi.
Băietul își sărută mioara de la revedere și intră fără teamă în cortul sultanului vrăjitor. Urmează un schimb acid de replici într-un mediu bazic. Mădălin i se uită numai în ochi, cum îl învățase tatăl lui vitreg.
-Ce mi-ai adus? Se informă sultanul. Mădălin nu-i răspunse, așa trebuia.
-Ce mi-ai adus, mă? Mădălin nu scotea nici un sunet dar continua să-l sfideze cu privirea lui de profil metalic.
-Deshidratați-l! Strigă sultanul. Băgați-l în orez pe acest insolent!
-Stați! Scremuse Mădălin în timp ce scotea din traistă abdomenoscopul. Sultanul privea mirat la minunăție.
-Ești bolnav la burtă? Îl întrebă Mădălin.
-Ce? Ce-i cu asta? De unde știi?
-Te doare burta, te întreb?
-Mă cam doare de când am mâncat mormanul ăla de miere de manuka. Ce are asta de-a face?
-Mărite vrăjitor, lasă-mă să te consult cu abdomenoscopul ăsta. E un instrument și instrumentele fac bine.
-Accept fără discuții! Răspunse sultanul, vrăjit de strălucirea instrumentului. Mădălin se apropie de vrăjitor și gentil plasă abdomenoscopul pe burdihanul zbârcit al acestuia. Ascultă el ce ascultă cu o ureche, apoi cu cealaltă, apoi cu cea din urmă, și-i transmise pedant precum un doctor, diagnosticul:
-Sunteți bine, e doar o tenie. În acel moment, vrăjitorul își dăduse ochii peste cap, tremură preț de câteva secunde, scrâșni din dinți și se uită direct în sufletul lui Mădălin:
-Bună fiul meu!
-Fiul tău? De ce-mi spui așa? Cine ești, un preot?
-Nu, Mădălin, sunt tatăl tău! Tatăl pe care l-ai căutat atâta timp. M-ai găsit.
-Tatăl meu e Vrăjitorul din Loz?
-Nu, puiuț prostuț, nu ți-ai dat seama până acum că el e doar o interfață prin care pot să comunic cu tine? Hai să începem cu începutul, te văd confuz.
-Ai face bine, am bătut atât amar de drum...
-Totul a început cu un proiect de-al meu, un univers in vitro. Încercam să-mi impresionez parinții, pe... bunicii tăi, făcând ce fac toți copiii pe aici, programează univesuri. E relativ simplu să-ți creezi unul, ținând cont că-n zilele noastre găsești kit-uri de Big-bang la orice terminal de specialitate. Îți mai trebuie răbdare, un acvariu și două baterii. Era frumos de observat la început, dar cu timpul m-am plictisit doar să privesc expansiunea lui prin geamul de quarț, vroiam să fiu în mijlocul lui, deși văzusem de mii de ori cum se naște și moare o stea, aici era vorba de galaxiile mele. În fond mă apropii încet de șapte mii de quad-uri, iar după schimbare nu mai ai acces la percepția asta căci te dizolvi, așa că am trimis o sondă să observe mai îndeaproape fenomenele cosmice din acvariul meu. Quad-uri după quad-uri îmi trimitea aceleași date, nimic spectaculos pentru un univers in vitro. Asta până când... până când am descoperit o anomalie pe una dintre planete. Ghici unde?
-Pardon, ce?
-Nu te mai scobi în nas și încearcă să fii atent!
-Nu mă scobeam... Încercam să-mi scot plămânii. Lui Mădălin nu-i plăcea să fie surprins în timp ce făcea lucrurile scârboase pentru care bărbații se ascund în peșteri.
-Pe planeta ta, Mădălin! Am descoperit medii organice de stocare. Care era probabilitatea să mi se întâmple chiar mie? Știam că șansele ca în urma unui Big-bang să apară asemenea anomalii sunt undeva la ordinul zece la puterea un milion plus Megadeath înmulțit cu o mie. Cel puțin asta învățasem la școală, că universul nostru este rezultatul unei întâmplări cu șanse aproape nule de a se mai produce încă o dată.
-Na, ce să mai zic? Țin minte detalii dar nu sunt atent niciodată la mesaj probabil pentru că sunt un perfecționist în subconștient. Sunt tăcut dar zâmbesc mult. Îmi place asta la mine.
-Vezi tu, mediile astea organice pot să stocheze informație, asemenea celulelor, așa că eu le-am impregnat cu diverse coduri, varii mecanisme de reproducere, așteptând miracolul să se producă încă o dată. Pe planeta asta erau miliarde de asemenea organisme, toate identice una cu cealaltă, dar fiind limitat de dimensiunea lor redusă, nu puteam să scriu pe ele coduri complexe, așa că trebuia să le fac cumva să fuzioneze, să le măresc dimensiunea. Trebuia să le lipesc, să fac din mai multe medii de stocare, un mediu de stocare mai mare. În biologie li se spune sinciții la astfel de mase, cu mai multe nuclee provenite din fuziunea mai multor celule.
-Știu cum le spune! Pff! Sunt sociabil și am mii de cunoștiințe, însă sunt mereu dezamăgit când încerc să las pe cineva să se apropie mai mult. Mie în schimb îmi place să mă implic în viețile altora dându-le sfaturi bune, însă nu îmi dau cu părerea niciodată despre lucruri prea profunde, las să se înțeleagă că am fost deja acolo și am înțeles totul. Le flatez pe femei și râd la glumele cu și despre ouă, însă nu spun niciodată bancuri pentru că-mi strică imaginea. Îmi place arta dar din fericire urăsc artiștii.
-Mădăline? Tu ești normal? Îți vorbesc despre creație și tu...
- Secretul meu? Greu de spus... Mi s-a spus de atâtea ori că sunt frumos așa că probabil de aceea sunt mereu în căutarea unui gest, să-mi perfecționez această trăsătură efemeră. Îmi împrospătez mereu emblemele uitându-mă la alții, apoi ar mai fi că mă îmbrac după ultima modă, niciodată clasic. Încerc să șochez prin puterea privirii mele. Mele.
-Băi copile, îți vorbește tatăl tău! Te poți opri o secundă?
- Probabil nu e foarte înțelept să spun asta, însă îmi doresc foarte mult să ies din mafia gay. E un cerc dăunător în care intri fără să-ți dai seama dacă te hrănești foarte des cu porumbei. În mafia gay presiunile sunt incredibile pentru că nu e loc de nehotărâți.
-MĂDĂLINEEE????!!!!!!!!
-Da tată?
-Mă lași să termin odată povestea asta?
-Sigur tată!
-Ok, acum, după nenumărate experimente eșuate am reușit să creez o asemenea structură. Reușisem să transform acele medii de stocare în celule, pe care am reușit să le fac să fuzioneze. Era atât de simplu, atâta vreme mi-am bătut capul cu formule matematice, sute de permutări genetice, când dacă eram mai atent la orele de religie... Ahura Mazda l-a făcut pe om după chipul și asemănarea sa”. Asta era, trebuia cumva să impregnez o fărâmă din mine în mediile de stocare. N-a fost ușor, a trebuit să fac modificări serioase la una dintre sonde.
-Și ce legătură am eu cu toate astea?
-Mădălin... Acum ajung la partea interesantă. După ce am creat sincițiul, această masă de celule, am creat și primele ființe. Toate modelate de imaginația mea. Și a prietenei mele, a insistat să se implice mai mult după ce i-a explodat un pui congelat în față, acum zece quad-uri. Apoi, a urmat construirea unei interfațe prin care puteam să accesăm aceste ființe. Aici iarași am avut de furcă cu programarea sondelor, dar eu zic că ne-am descurcat destul de bine cu suprapunerea. Ce zici?
-Despre ce domnule?
-Despre suprapunerea personalităților noastre asupra locuitorilor acestei lumi, Mădăline! Înțelegi fiule, aceste ființe, deși sunt vii, ele nu posedă inteligență. Mama ta biologică, tatăl tău adoptiv, jarca ta pozitivă, vrăjitorul din loz, chiar și Radu Mazăre, ei sunt niște organe vii conduse de un program software... pe care le mai inhabităm noi din când în când.
-Ce? Prima oară ciocolata Kiss! Bang, ilegal! Amoniu de mătase i-au spus, cică se pare că aia era în spuma de căpșuni de-ți făcea amigdala să nolcăie. Acum îmi spui că trăiesc într-un micro-cosmos? Următoarea propoziție sper să nu fie legată de dublura mea! De ce? ?
-De ce, ce?
-De ce? Nu înțeleg, intrați deci în lumea asta în diverși oameni? Pe care-i controlați, sau?
-Exact Mădălin, la fel cum sunt și în corpul acestui sultan.
-De ce?
-De ce, ce, Mădăline? Nu înțeleg ce vrei să mă întrebi.
-De ce... ce faceți asta? Care-i problema voastră?
-De ce facem asta!? Hmmm! La început obișnuiam să intrăm în lumea ta pentru a introduce date. Vroiam să dezvoltăm o platformă care să-i ofere utilizatorului o experiență inedită: o lume din altă lume. Lucram la personaje și la povestea lor într-un oraș numit Petrol Station City, acolo unde te-ai născut și tu. Intram în diverse forme de viață pentru a schița caractere, personalități și să țesem destinul, povestea lor. Cu alte cuvinte, învățam software-ul care le guvernează, cum să le conducă și felurile în care să interacționeze între ele. Apoi…
-Apoi, ce? Ați avut cel mai gay coșmar? Ca și atunci când am visat că tăiam copaci pentru saboți olandezi?
-Apoi am descoperit sexul…
-Sexul?
-Da, fiule. Noi am devenit asexuați după ce ni s-a oferit imortalitatea, iar plăcerea specifică acestui act magic a fost uitată și ea, așa că atunci când am observat că aceste ființe fără inteligență au o tendință naturală, neindusă de software, de a se reproduce organic una cu cealată, am considerat necesar ca acest instinct trebuia studiat și testat. După doar prima oara, am știut că descoperisem ceva extraordinar. Plăcerea sărutului, euforia climax-ului…
-Știu ce zici… Ești scârbos! Ajungi te rog la o concluzie referitoare la rolul meu în toate astea?
-Mădălin, tu ești primul suflet în acest software, tu ești prima inteligență artificială, primul cod autonom. Eu ți-am dat viață din viața mea, așa că acum exiști...
-Ok.
-Mădălin, este vorba despre tine și despre felul în care vei recrea lumea, despre felul în care vei crea ceva nemaiîntâlnit și nemaipomenit în niciuna din dimensiunile existente.
-Gen ce?
-Mădălin, pentru că tu ești jumătate sofware și jumătate viu ai posibilitatea de a te face supernova. Știi ce înseamnă asta? Că poți înghiți universul în care exiști acum, universul in vitro creat de mine. Doar așa poți face toate dimensiunile existente să fuzioneze și să existăm într-una singură. Ești singurul care are capacitatea de a stoca energia necesară susținerii acestui tip de îmbinare.
-Cum așa? Numa eu?
-Da.
-Ce trebuie să fac?
-Trebuie să faci ce n-a mai făcut nici un muritor până acum...
-Ok.
-Trebuie să renunți la credință.
-Ok. Acum?
-Nu Mădălin, trebuie să nu mai crezi în nimic, nici în tine, nici în ce te înconjoară, nici în Dumnezeu și nici măcar în mine...
-Ok. Acum?
-Renunță Mădălin, până începi să te dizolvi, aia înseamnă că tu și energia deveniți una. O sinergie veșnică, un absolut infinit...
-Mmmm... uite, mi-au dispărut două degete, trei, toată mâna...
-Fucționează, funcționează, anomalia e aproape...
-Stai... Ce ciudat se simte! Woo... Îi dau drumul... Uite, nu mai am corp...
-Excelent, acum mai trebuie doar să scapi de creier și vei absorbi toate dimensiunile în una. Renunță..
-Nu, stai. Stai să mai fac un calcul cât mai am încă creier... Unu, unu, doi, trei, cinci, opt. Ah, nu, așa nu fac. Și Mădălin se transformă din nou în material nedizolvabil.
-Fiule? Ce s-a întâmplat? De ce nu mai vrei să incorporezi?
-Nu pot să renunț la ceva.
-Dar Mădălin... Nu ești deloc New-Age, fiule! Trebuie să faci asta, altfel toate universurile posibile nu se vor uni niciodată. La cine nu poți să renunți?
-La... Nu-ți spun.
-La Dumnezeul tău, așa-i?
-Nu, la el renunț de fiecare dată când mă enervez. La mine nu pot să renunț, căci dacă renunț la mine nu va mai exista nimeni să renunțe la Dumnezeu.
-Ei Mădăline, la asta nu mă așteptam. Bravo, tot ești mă-ta!
-Ce se va întâmpla cu mine acum? E ceva premiu, sau ce? Bani ai?
-Premiul tău este viața ta. Irosește-o, nu o irosi, ambele funcționează la fel de bine, lecția cea mai importantă este că trebuie să o prețuiești. Acum că ai învățat-o, du-te, ieși din cortul meu, ieși în lume și fii! Du-te Mădăline, lumea e a ta!
-Atât!? Întrebă Mădălin.
-Da, atât! Răspunse tatăl lui.
-Bine, la revedere tată! Își luă Mădălin la revedere de la tatăl lui.
-Stai! Exclamă tatăl lui.
-Ce-i? Întrebă Mădălin.
-Stai să te pup și uite aici și niște bani.Totuși nu stai la o ciorbică? Știi că poți să suni când vrei, când ai nevoie de ceva...
-Merci paπ, o să mă descurc! Răspunse Mădălin bucuros că avea acum cel mai de preț premiu dintre toate: viața lui. Nimic nu-l mai putea opri acum să cucerească lumea, nimic nu-l mai putea întrista vreodată. Ieși din mabein și-și căută cu privirea jarca, să-i spună ce comoară neprețuită descoperise. Copia Aerului era de negăsit. Mădălin nu realizase că pentru el deși trecuseră doar câteva minute în mabein, pentru restul lumii trecuseră trei ani.
-Copia Aerului? Mioara mea?
-Copia Aerului ieșise dintr-un tufiș. Imediat după ea și golemul din piatră cubică.
-Ca la ușa cortului! Suspină Mădălin. Trebuia să bat când ies?
-Nu Mădălin, nu-i ce crezi...
-Ce nu-i ce cred, uită-te la golemul din piatră cubică că are blană între dinți!
-Ai stat trei ani acolo, și eu sunt geloasă și nu aveam de unde să știu ce faci acolo în cort. De unde să știu eu că nu ai făcut ca și la petrecerea aia când te-ai îmbătat și ți-ai băgat degetele în tortul sărbătoritei și după aia ai făcut gesturi obscene cu frișca ca și cum ți-ai băga degetele în sărbătorită? Au trecut trei ani Mădăline, m-am gândit că poate ai găsit altă mioară și nu să te mai întorci niciodată și...
-Și vrei să...?Ah, au trecut trei ani? Ok, atunci nu-i nici o problemă, te iert.
-NU VREAU SĂ MĂ IERȚI MĂDĂLINE!!! Urlă mioara care se transformase din nou în robotul rău din viitor. Prize SHUCO și Becuri Philips îi luminau colții din siliciu. VREAU DOAR SĂ ÎȚI PESE ȘI SĂ NU MĂ MAI IGNORI ȘI SĂ MĂ BAGI ÎN SEAMĂ ȘI SĂ MĂ IUBEȘTI ȘI SĂ MĂ BAGI ÎN SEAMĂ!! MEBOOBAU!!
Și Mădălin se apropie de bestie și o sărută fin pe toaster în timp ce-i șopti cu o voce de bărbat:
-Mi-a fost dor de tine, hai să mergem înainte, e cel mai fain. Monstrul se preschimba din nou sub vorbele pline de speranță ale stăpânului și se încovoia indiscret sub palma sa fină ca nisipul de Sahara și familiară ca tusea din biserică. Era din nou animală iar lui Mădălin îi venea să creadă. Și cei doi au pornit, nu spre Vest sau spre Nord sau spre Est sau spre partea aialată a cărei nume nu se mai rostește, ci spre înainte, și nu s-au mai oprit până la adânci bătrâneți.
                                                                                         Niciodată.


                                                                                            -Călim Nuanța

luni, 6 februarie 2012

TREJIREA

     dinAqua
  Oamenii treji au repulsie față de oameni beți. Oamenii beți au repulsie față de oameni. Oamenii au repulsie față de oamenii treji, care sunt oameni și nu le poți spune altfel.
   Copiii lui Dumnezeu, duși și lăsați pe planeta Gaia, se cred robii lui d-zeu din cauză că au fost răpiți. Multe generații și-au sacrificat timpul pentru a trece următorul ceas, ambiționate de prezent să conserve ceea ce azi cunosc. 
   Următorii pași sunt destinați pentru ceea ce pun la cale și automat ajung liberi de proprile lor decizi. În cele din urmă, frica de a zbura, definită de pofta de a cădea, lasă un miros specific în mintea ta.

joi, 2 februarie 2012

10. Al QaZENa

Bin Laden zîcea că:   STOP !


    Aboliției


      Cenzurii


      Talibanismului


      Autoritarismului

luni, 30 ianuarie 2012

SUB ECONOMIA TERANĂ

    Înainte de toate, viața noastră a românilor, libertatea interpretată atunci, a pus amprenta  puternic pe evoluția societății zilelor noastre. Economia româniei este paradoxal, susținută de economia subterană ce deține o pondere imensă al nivelului nostru de trai, fără de care majoritatea nu și-ar deservi existența.
   Întorși la 89, atunci când societatea era sătulă să producă și să nu Consume, iar imediat după și-a dobândit simțul proprietății și tupeul nemărginit. De aici până la cefe late și a nu ți-o mai vedea de burtă a fost doar un pas până la individualismul cronic.
   În ’90 s-a descoperit embargoul cu țigări, benzină sau bibelouri la sârbi, astfel am învățat cât de ușor putem păcăli statul  sau cum putem profita de lacunele justiției și administrației formulate atunci. Apoi am dovedit că putem să ne păcălim și între noi cu fonduri de investiții, caritas, țigareta unu-doi-până astăzi. 
    Ne-au invadat iar turcii, am descoperit chiciul, au apărut politicienii, care la rândul lor s-au descoperit între ei. Ne-au bătut minerii, acum ne bat jandarmii. Unii fură, alții protestează, tare teamă mi-e că ar fura și ei. Am evoluat prost oameni buni, economia nu ne-o mai salvează nici Naiba și apropo când ați cerut ultima dată bon la pâine în haos-ul ăsta.
 înFlorim China

vineri, 27 ianuarie 2012

CINE RÂDE ACUM?

Este despre Boc și Sistemul de Sănătate ...și despre atunci când mi-ai zis că dacă îți dau o palmă o să te esciți sau nușce, și dup-aia ai plâns. Na, păi nușce să zic, mi se pare mie sau ești cam plângăcioasă? Sistemul de Sănătate este unul prost. Studiile arată că niciunul dintre pacienți nu supraviețuiește, fie că au fost sau fie că nu au fost într-un spital vreodată. Din fericire știința ne-a oferit răspunsul: Oamenii mor, cu sau fără voi, nesimțițiilor! O să dăm de pământ cu jocul vostru idiot de-a money și de-a tata. Suntem așa de supărați pe voi că data viitoare na bine. Popor de vișine? Vișine fuți? Nu, serios, păi da până când?! Schimbav-aș ADN-ul care ne-a ținut în ceață, picioarele de porc cu picioarele de rață; Gura, nasul și urechea stângă pentru tații care i-ați făcut să plângă.
Pentru a afla mai multe despre părerea mea reala, mă găsiți la magazinul cu același nume, însoțit de o persoană minunată de la bunica de la biserică. Unii poate i-ar spune fixistă, alții sectantă, măcar ei nu-i este frică să injectăm “vitamine” în fructele de pe acolo. Ce camere de supraveghere? Termină cu copilăriile, cum adică să ne prindă? Dup-aia mergem la peștii congelați să luăm rondele înghețate de calamar să facem friptură din aia de vită în sos de piper cum ți-am zis că o să-ți fac într-o zi, da dup-aia ai zis că te vezi de nușcât timp cu colegu ăla al tău de la lucru. Oricum, din câte am auzit, are doar râla mai mare decât mine, ouăle nu, așa că cine râde acum, huh?

-Călim Nuanța

joi, 19 ianuarie 2012

Deportarea din Normalia

                                                     înFlorim China
Atențiune la națiune! Circus a sosit în Normalia! Acum deportează și prin urmare șochează, Cu toții protestează! Reformatații, Stângacii de Dreapta, Nebunii fericiți, generația Cernobîl, EGO-termiștii, drepții nedrepți, Saloanele de la sănătate, Asul de cânepă și Dama de pică, aghiontanții, ajutoarele de lăutari, ei bine și toți restu', cei ce nici măcar. Deja am amețit uitându-mă în direcția spălării pe creier în masă și efectul ei asupra Muzeului Omului din lut. Spectacolul se va încheia cu baletul valetului, ieșind din Calul Troian rostind-o de sus și tare:
Cine nu muncește, nu dorește
Cine nu ghicește, nu gândește
Cine nu slăbește, boierește
Ce vă mai lipsește din Normalia? Iar tu, ăla de acolo, ce gesticulezi atât dacă nu spui nimic?

sâmbătă, 14 ianuarie 2012

Hoinărind


  • PRPL
    dedicată nobilei mării care nu mă aude 


Mă plimbam prin ploaie,
Mă jucam de-a baba oarba cu copilul de aur,
Căutam acul în carul cu fîn
Presiunea creștea.
Stropii de ploaie pe față îmi curgeau,
Lacrimile mi le ascundeau
Dădeam șapte straturi de minciuni la o parte
Unu câte unu
Apoi două câte două
Voiam să ajung la sinceritate.
Să-mi rezolv o dilema și apoi să merg mai departe
Ud până la piele
Cu gândul prins în momente
Deloc prezente.
Vedeam amintiri încețoșate, alterate
Și viziuni din viitor neadevarate,
Dar pe mine acum mă plouă
Nu ieri, nici mâine
Acum !
Și realizez, momentul e infinit
Ce a fost acum 5 minute a devenit trecut.
Liniștea se așează printr-o amorțeală confortabilă
Care mă pregăteste, pentru ce urmează să vină
Mă hotărăsc și nu mai îmi bag devină.
Ploaia se oprește,
Printre nori o rază de soare apare,
Mă brăzdează pe față,
Îmi uscă lacrimile și îmi șterge din greață.
În colțul gurii un zâmbet se așează
Viitorul devenit prezent
Și știu
Veșnic voi trăi în moment

vineri, 13 ianuarie 2012

VREMEA CONCILIERII


Este timpul să începem cu sfârşitul pentru a ne împăca cu uitarea, să deschidem ochii mari şi să privim lumina întunericului ce reflectă sufletul cum ne îndeamă la un armistiţiu prin dragoste faţă de ură. Liniştea asurzitoare a minţii ne ajută să înţelegem cât de complexă este simplitatea şi de ce motivele nu sunt motivate. Acum auzi ce n-ai mai văzut la ilustrul ce se scufundă în necunoscut dând naştere unui adevăr subiectiv despre realitate.

Aceeaşi diferenţă clară se vede obscur în privirile noastre şi înţelegem că lupta rece se duce cu noi înşine. Fi darnic cu zgârcenia și vei învăța puterea izbândei necondiționate, de abia acum realizezi că luptai de aceeași parte cu inamicul. Trezește prezentul și îmbrățișază armonia câmpului de luptă pentru că a sosit vremea împăcării dorinţei cu posesia. Doreşte-ţi ceea ce ai pentru că doar aşa poţi să devii ceea ce deja eşti.

În cele din urmă începutul ne arată că nimicul este cel mai corect iar viciul invidiei demască o bunatate cugetătoare în fața naturii. Etica imoralității ne arată că nu a existat nici o luptă, ci a fost doar o percepție greșită asupra necunoscutului. Acum că e pace, a sosit timpul responsabilității față de noi înșine.

By NarcoJocu