Ciolan cu fasole de Șist

Dacă aveți și planificați să faceți fasole de șist cu ciolan, ar fi bine întâi să consultați vecinii. Așa deci, alegeți și spălați fasolea, cu acordul locatarilor, pentru a exclude partea cu balonările după ce o mâncați. Dupa ce ați schimbat a 3-a apă, puneți ciolanul de protestatar, bătut bine cu bulanul timp de șase ore înainte, de către un jandarm. O ceapa o tăiați în patru și vă frecați cu ea pe la ochi, ca să păreți senzibilizat și că vă pasă. După ce totul a fiert, faceți focul mic, acoperiți cu capac (Până se fierbe fasolea bine și pică Guvernul). În acest timp, curățați și spălați morcovii, care apoi îi introduceți în curul utilajelor Chevron, care au venit să se cace la dumneavostră în bucătărie. Scoateți carnea de pe ciolan și o taiati bucățele potrivite. Aruncați-o la câinii maidanezi, nu-i eutanasiați, ca apoi să-i vindeți la conservă de fasole cu ciolan afumat. Peste carne puneți pastă de roșii, din obraji, pentru  că ar trebui să vă fie rușine.  Amestecați bine și mai lăsați câteva minute. Cu un polonic de nădejde, salvați-vă cina! Uniți Salvăm România! Sărați, piperați, puneți verdeață tăiată mărunt, tarhonul. Stingeți focul. Poftă bună!

Asalt de noapte

Atacă mârșav în noapte ca hienele.

Bestia, Jandarmeria.

Abuz de forță și putere,

 lesne cu prostia.

Înarmați și deliberați de orice milă.

Să îndrăznești pe stradă să te prindă.

Că-ți și fut una! Amendă.

 Lipsiți de bunul simț, 

de cap, dacă vor te bat.

Te-ngenunchiază, îți rup rotula.

Își fac doar meseria!

Alimentându-ți ura.

Poftim cultură, poftim buletinul.

-Pari suspect! Zice cretinul.

Jandarmul, te evaluează cu privirea țintă.

Ți-ar zdrobi capul,

 să-l ia dracu'.

Protestatari catalogați  golani,

sunt luați cu lopata,

că-și apără demnitatea.

Doamne, doamnelor și domnilor,

lăsații-n lumea lor.

Nu ne lăsăm,
A noastră-i libertatea! 

113

 La lumina difuză din sala amfiteatru, stă, statul.

Malefic și bătrân, crapă capul în patru, unui popor păgân.

Nu stați!

Puneți mâna pe lopeți și fumați până picați.

Iarna-i grea, Remetea-i mare.

Este sărbătoare,

iar ceva vedetă intră la închisoare.

Circ și pâine cu sare muștarul.

La atâtea cefe late, câte ignate.

Poponarii, îi doare-n cur de Basarabia.

Marinarul a rătăcit corabia.

Atâta s-a putut, s-a scufundat în Prut.

Cine nu riscă, nu bea șampanie.

Pe cocaină trasă de sanie la cal cu mânere.

Soră cu soarta, 

nu-și găsește elasticul de păr și a venit moartea.

Sunați la unu unu trei!

 A intrat în comă chiar de ziua ei, 

România trezește-te!

INTERVIU CU UN VAMPIR AFEMEIAT DIN GAȘCA LUI DRACULA

  În urma unei discuții telefonice cu un domn misterios ce postase în ziar, la rubrica matrimoniale, un anunț care citează: “Vampir real din gașca lui Dracula, discret și curat, cu o situație materială foarte bună, caut fată tânără să o sug”, am trimis-o pe tânăra noastră reporteriță Elena la locuința acestui personaj, pentru a-i lua un interviu.

  Elena, dichisită în blănuri și parfumată între coapse, coborî curioasă din mașină în fața unui impunător castel din lemn negru și piatră grea, despre a cărui existență nu aflase decât acum. Se mai uită odată pe hârtiuța pe care avea scrisă cu o caligrafie blasfemitoare adresa. Aici era… Morților numărul 7, Feldru, județul Bistrița. Deși rațiunea îi spunea că trebuie să fie o glumă, inima îi transpiră nedirijat un strop de timoare galbenă pe mijlocul născătoarei ei cleioase ca puiul de melc. Înainte să tragă de clopotul de la grandioasa poartă de fier a palatului cenușiu, se gândi să-și verifice geanta și se întrebă: “Oare mi-am luat pieptenele cu mine?”. Avea obicieiul prost să-și uite lucruri peste tot, asta de când se despărțise de iubitul ei turc care lucra la o multinațională, pentru că acesta avea sentimente fade ca gustul pepenelui de seră și nici după șapte luni de relație nu îi trecuse alergia la pisica Elenei. Smuci de sfoara cu care era prins clopotul și așteptă senin să se întâmple o absurditate. Poarta se deschise singură, invitând-o să urce scările către palat. În stânga și în dreapta erau aruncate pe pământ mormane de oase infantile care pentru un motiv sau altul îi aduceau în minte imagini grotești de molestare a copiiilor surdomuți cu mădulare năclăite în smoală. Mirosul amar de vomă vârstată îi îngrețoșau nările până în capilare. Ce fel de educație or avea vampirii, se întrebă ea. O educație altfel decât a noastră, consideră Elena, o educație unde e încurajată violența în locul iubirii.

  Ajunsă în fața unei uși de lemn de mahon, mare cât șapte urși, ce avea sculpat pe ea în relief șapte urși mari, Elena bătu tare cu pumnul, ca ciobanul în câine. Pesemne aceasta era intrarea. În spatele ușii se auzea din ce în ce mai aproape o fornăială necurată ce prevestea apariția unei ființe zbârcietoare. Ușa se deschise cu un scârțâit macabru și în tocul acesteia se făcu văzut un domn cu pielea albă, translucidă, ca laptele de mamă tânără. Era miezul zilei.

-Bună ziua, numele meu este Elena, am vorbit la telefon despre un interviu…

SSssSssSS, se auzi sfârâitul pielii arse de lumină a vampirului.

-Îmi cer scuze, revin mai pe seară, nu am intenționat să…

-SSsssSStai, nu e din cauza luminii, eee… SSSoarele din ochii tăi!

SECOND LIFE

FEELABONG

   Există mai multe lucruri de reţinut! Această constatare nu ar trebui să acorde prea multă atenţie unei bizare fixaţii, a unora care cred că îl iubesc sau îl înţeleg pe Creator. Ne aflăm în prezenţa unei atitudini inventariate  într-o operă ce rămîne mister. Însă  interesul pentru viaţă, nu este doar apanajul unui public de amatori, gata să parieze pe numele său la fel cum ar face-o la cursele de cai în cazul în care ar zări un armăsar interesant. Până și cei extrem de prezenți în rîndul celor mai avizaţi comentatori ai Creației, par fascinați de ideea devenirii perpetue a tuturor lucrurilor.

      Visul de aur în găsirea unei teorii unitare a decis sacrificarea adevărului, stabilitate construită artificial pe un fundal haotic şi de necontrolat. Conceptele de cauzalitate  devin neaplicabile și pot însemna un singur lucru, și anume că aceste legi nu au un caracter absolut. Iar în acest context al cosmetizării realităţii, oamenii au nevoie de credinţa în adevăr, nu de cunoaşterea lui, astfel încît individul intră în jocul cosmic al ascunderii. 

   Descoperirile teoretice resping  speranța în rândul comunitățiilor a existenței individului superior. Camuflarea excelenţei acestuia, detăinuie încercările dramatice prin care trece un asemenea spirit lucid. Lipsa de adevăr a credinţelor, ca o încremenire ce și-a pierdut mobilitatea într-o singură postură, aduce totodată o viziune nouă și spectaculoasă: S-au trezit Dumnezeii măsii, au luat un porc, i-au dat praf de pușcă și o oglindă, apoi l-au eliberat între maimuțe. Acesta a generat destinul vieții umane și al inteligenței în Univers.

MANUAL DE ÎN CAZ CĂ ȚI-E FRICĂ

MANUAL DE ÎN CAZ CĂ ȚI-E FRICĂ DE ACCIDENTE SAU AI ALTE FRICI ȘI NU ȘTII ÎNCĂ

REGULILE DE BAZĂ

1. ÎN CAZ CĂ ȚI-E FRICĂ DE ACCIDENTE NU TE PANICA. PANICA CREEAZĂ MAI MULTE ACCIDENTE DECÂT RĂZBOAIELE  ȘI FOAMETEA LA UN LOC.
2. ACCIDENTELE SUNT MANIFESTAREA DRACULUI. DRACUL ESTE O FEMEIE.
3. NU FĂ POZE CU TELEFONUL ÎN TIMP CE CONDUCI, SUNT ÎNCĂ TEHNOLOGII GELOASE UNA PE CEALALTĂ. MECANICA MAȘINII ESTE GELOASĂ PE ELECTRONICA TELEFONULUI. PETRECE MAI MULT TIMP CU MAȘINA TA ȘI REASIGUR-O CĂ PLANUL VOSTRU DE A ÎNCONJURA LUMEA A RĂMAS VALABIL.
4. ROAGĂ-TE ȘI PENTRU VIAȚA ALTORA CHIAR DACĂ ȚIE NU-ȚI PASĂ. ÎNTR-UN MOMENT VEI AFLA CĂ E IMPORTANTĂ.
5. ACESTA E MOMENTUL CÂND AI AFLAT CĂ VIAȚA ALTORA E IMPORTANTĂ.

CELE 10 PORUNCI

1. SĂ NU CREZI CĂ EU SUNT DUMNEZEUL TĂU; NU SUNT.
2. SĂ NU CREZI CĂ EȘTI DUMNEZEU, NICI AL TĂU, NICI AL ALTORA.  NU ȘTIU DE CE NU E BINE, EU NU SUNT DUMNEZEUL TĂU SĂ ȘTIU. DUMNEZEUL TĂU EXISTĂ ȘI TU EȘTI AFIRMAREA LUI, NU VICEVERSA. REALITATEA E RELATIVĂ PENTRUCĂ FIECARE ARE DUMNEZEUL LUI, CARE E DIFERIT DE SINELE UNUIA(A NU SE FACE CONFUZIE).
3. TOT TIMPUL SĂ IEI NUMELE DUMNEZEULUI TĂU ÎN DEȘERT, EL VA VENI CU APĂ ATUNCI CÂND ÎL VEI RUGA.
4. NU STRIGA NICIODATĂ LA DUMNEZEUL TĂU, ÎL VEI PANICA ȘI PANICA CREEAZĂ ACCIDENTE.
5.  ADU-ȚI AMINTE DE ZIUA TA, MULȚUMEȘTE-LE PĂRINȚILOR ȘI CINSTEȘTE-I PE CEI CARE AU AFLAT CĂ VIAȚA TA E IMPORTANTĂ.
6. SĂ NU UCIZI.  DACĂ AI AJUNS LA REGULA ASTA, ÎNSEAMNĂ CĂ NU AI RESPECTAT REGULILE DE BAZĂ ȘI PRIMELE 5 PORUNCI. SUSPENDARE DOUĂ VIEȚI.
7. SĂ NU FII PREA DESFRÂNATĂ, DUMNEZEUL TĂU E DEJA SUPĂRAT PE FEMEI.
8. FURĂ TOT CE E AL TĂU. NIMIC NU E AL TĂU.
9. SĂ NU VORBEȘTI CĂCAT DESPRE DUMNEZEII ALTORA, SUNT LA FEL DE IMPORTANȚI CA ȘI VIAȚA LOR. VORBEȚTE CĂCAT DECÂT DESPRE TINE, DACĂ ÎȚI PLAȚE CĂCATUL.
10. NU FUTE DRACUL ALTCUIVA. ȚI SE DEDUC PUNCTE.

CUM SĂ TE ROGI

RUGĂCIUNEA CĂTRE DUMNEZEU SE FACE CALM ȘI VINE DIN SINCERITATEA SINELUI.

RUGĂCIUNEA DE MENTENANȚĂ SE EFECTUEAZĂ LA SFÂRȘITUL FIECĂREI ZILE, ÎNAINTE DE CULCARE, ÎNTINS PE SPATE, CU DOI OCHI ÎNCHIȘI ȘI CEL DE-AL TREILEA LARG DESCHIS. CLARIFICĂ CE-ȚI DOREȘTI, CERE ȘI ȚI SE VA DA.

DACĂ NU REUȘEȘTI SĂ VIZUALIZEZI CLAR CE ÎȚI DOREȘTI CU CEL DE-AL TREILEA OCHI, ȚINE POST NEGRU MUT TIMP DE 3-7 ZILE- TRĂIRILE VOR DEVENI MAI INTENSE ȘI ZGOMOTUL DE FOND SE VA DIMINUA PÂNĂ LA DISPARIȚIE. FĂRĂ ZGOMOT DE FOND ÎȚI VEI AMINTI CINE EȘTI ȘI UNDE TE ÎNDREPȚI. POSTUL NEGRU MUT DE 3-7 ZILE ÎNSEAMNĂ SĂ NU BAGI ȘI SĂ NU SCOȚI NIMIC DIN GURĂ TIMP DE 3-7 ZILE, ÎN AFARĂ DE APĂ MINERALĂ NATURALA NECARBOGAZIFICATĂ.

NU ÎȚI DORI NIMIC PENTRU ALTII DACĂ EI NU TE ROAGĂ SĂ ÎȚI DOREȘTI. NU E NIMIC GREȘIT DACĂ O FACI, ÎNSĂ NU AI DE UNDE SĂ ȘTII CE ÎȘI DORESC EI DACĂ EI NU ÎȚI SPUN. ROAGĂ-TE PENTRU VIAȚA LOR, MULȚUMEȘTE-LE ÎN RUGA TA CĂ EXISTĂ ȘI ÎNVAȚĂ-I ȘI PE EI SĂ SE ROAGE.

RUGĂCIUNEA S.O.S.PENTRU TINE SE EFECTUEAZĂ DOAR ÎN CAZUL ÎN CARE a) AI PROBLEME MARI DE SĂNĂTATE, CUM AR FI CANCERUL, SAU b) ESTI ACUZAT DE O CRIMA PE CARE NU AI COMIS-O.

RUGĂCIUNEA S.O.S. PENTRU APROAPELE TĂU SE EFECTUEAZĂ DOAR ÎN CAZUL ÎN CARE APROAPELE TĂU NU SE POATE RUGA PENTRU EL. E.x.: a) APROAPELE TĂU ESTE IN COMĂ; b) APROAPELE TAU ESTE ÎN COMĂ ȘI A COMIS CRIMA DE CARE ESTI ACUZAT TU.

CELE 7 PĂCATE DE MOARTE FARA DE CARE NU POȚI TRĂI ÎN FRICĂ

1. MÂNDRIA. ACEST PĂCAT NU ÎL SUPĂRĂ PE DUMNEZEUL TĂU ATÂT DE MULT CUM ÎI ENERVEAZĂ PE DUMNEZEII CELORLALȚI. NU SE APLICĂ ÎN BANAT ȘI NICI LUI JOSE MOURINHO.

2. INVIDIA. NU SE MOȘTENEȘTE, CI SE CULTIVĂ DE DUMNEZEII ENERVATI DE MANDRIA ALTUIA. SE CONTRACAREAZĂ CU UNA DINTRE CELE 7 MINUNI- IUBIREA.

3. DELĂSAREA. UN AMPLIFICATOR NATURAL AL FRICILOR EXISTENTE, EXTREM DE CONTAGIOS, SE ASCUNDE ÎN CANAPELELE FOARTE COMODE ȘI SE MANIFESTĂ CEL MAI DES LA ARTIȘTI.

4. LĂCOMIA. UN PĂCAT EXTREM DE CONTAGIOS, SE ASCUNDE ÎN SPATELE PUTERII ȘI SE MANIFESTĂ CEL MAI DES SUB FORMĂ DE GUVERNUL ROMÂNIEI.

5. RELIGIA. EXPLICAȚIILE NU MAI SUNT NECESARE.

6. REGRETUL. UN PĂCAT REDUNDANT CARE TRĂIEȘTE ÎN TRECUT.

7. JUSTIȚIA. TOTAL INUTILĂ ȘI IMPERFECTĂ, JUSTIȚIA, TALERELE SAU PĂCATUL VIU, CUM MAI ESTE DENUMIT, CAUTĂ SĂ ÎMPLINEASCĂ OMUL CU AJUTORUL PROPRIILOR GREUTĂȚI IMPERFECTE, ÎN SPERANȚA CĂ SE VA ÎMPLINI PE SINE ȘI VA PUTEA AVEA UN DUMNEZEU AL EI. SE MANIFESTĂ CEL MAI DES SUB FORMĂ DE POLIȚIA ROMÂNĂ.

CELE 7 MINUNI ALE LUMII CARE POT SUPRIMA SAU ACCENTUA FRICA

1. IUBIREA. DIN IUBIREA DE DUMNEZEII CELORLALȚI SE POT NAȘTE DUMNEZEI MICI.

2. IERTAREA ȘI ACCEPTAREA. UNA DINTRE CELE MAI NOI MINUNI, DĂRUITĂ OMENIRII ÎN URMĂ CU 2000 DE ANI DE CĂTRE FRATELE MAI MIC AL LUI PROMETEU, ÎNVĂȚĂTORUL IISUS. IERTAREA E URMATĂ DE ACCEPTARE ȘI POATE DUCE LA CELE MAI PROFUNDE ȘI PURIFICATOARE EXPERIENTE IN NEUTRALIZAREA FRICII.

3. COPILUL SAU DUMNEZEUL MIC. CEL MAI BUN DINTRE DUMNEZI. CU CÂT AI MAI MULȚI, CU ATÂT MAI MULȚI DUMNEZEI AI, ȘI ȘANSELE TALE DE CÂȘTIG SE ÎNMULȚESC.

4. CÂINELE. PRIETENUL CEL MAI BUN AL OMULUI ESTE DE ASEMENEA UN SCUT UNIVERSAL ÎMPOTRIVA MAI MULTOR FRICI, INCLUSIV A FRICII DE PISICI CARE SE HRĂNESC CU SUFLETUL TĂU.

5. IARBA. POATE SUPRIMA FRICA ÎN MASĂ DACĂ SE CONSUMĂ CU DRAG ȘI CU CEI APROPIAȚI  SAU POATE ACCENTUA FRICA DACĂ SE CONSUMĂ CU STRĂINI ȘI/SAU DACĂ E MUCEGĂITĂ.

6. FEMEIA. POATE ACCENTUA FRICA DACĂ E MUCEGĂITĂ.

7. GÂNDIREA SCRISĂ.  PRECURSORUL ȘTIINȚEI ȘI DIN ACEEAȘI FAMILIE CU INTERNETUL, GÂNDIREA SCRISĂ ESTE O MINUNATĂ METODĂ DE DEJECȚIE A A FRICILOR EXISTENTE ȘI DE TRANSMITERE A  CUNOAȘTERII, ALTORA, A CĂROR VIAȚĂ E IMPORTANTĂ.

Cu o deosebită frică,

Inginer psiholog Mădălin file de poveste.

MULTUMIRI:

ADIO BONUSURI

     Pune mâna la ochi ca să vezi întunecatul cămin al zonei tale de comfort. Orizontul performanței nu include alcoolul și somnul, căci cel ce nu vorbește, tace. Cel ce mult grăiește face? Nu mai lua pastile, căci doar bolnavii o fac și nu te mai uita la oameni, așa cum te-au învățat. Sparge oglinda să te vezi mai bine, aduce ghinion?  Lasă-te surprins, nu fi om rău... Crede în bine! Nu-ți pierde vremea, căci ea te pierde pe tine. Potrivește-ți doar ceasul când ora se schimbă, nu semăna ură, că-ți iasă pe limbă. Nu jura strâmb în față la altar, căci nu trăiești pentru glorie și nici pentru bani. Nu renunța la tot, renunță la nimic! Întoarce-te de unde te-ai oprit, nu te du' mai departe, dacă n-ai obosit. Fă cum crezi de cuviință, fă-le pe toate, cele nespuse cu cele enumerate. Pentru că în cele din urmă o să faci ceea ce trebuie nu ceea ce vrei.  E mult? Sau scump? Premiul va fi o splendoare: O excursie până la soare! 

ROYAL CANDY

    În regatul marii prohibiții cofetare, Regele privea mulţumit de pe geamul castelului. Acesta culegea rodele muncite de mojici, le însoțea prin bijuterii etalate,  ospețe înbelșugate, la care doar el savura desertul, pentru care se strofocau sute de cofetari. Prohibiția dulciurilor făcea ca locuitorii cetății să fie mai umili și credincioși. Ei duceau totuși o viaţă liniştită, trăiau în colibe şi erau răsplătiţi cu mâncare... Toţi locuitorii ştiind că fără muncă pentru Rege nu ar avea ce mânca. Iar desertul credeau cu cuviință că este doar pentru nobilul conducător. 

    Însiropate, în formă de biluțe, moi, cu un strat subțire glazurat. Recompensa unei rețete din aluat frământat de Guvern pentru desertul servit delegaților corporatist-asupritoare, atunci când au venit să le cerșim zahărul pudră. Bomboanele însiropate au fost opțiunea unei disimulări la cel mai înalt nivel protocolar dintre cofetari și acest barometru diabetic ce ne livrează îndulcitorul. Forma lor de biluță, a fost una aleasă universal, la fel ca și cum toate dilemele se rezolvă prin unificarea contrariilor, într-o sferă. Moi, la fel ca simplitatea, care este în sine o complexitate... Și cu un strat glazurat, scoarța a ceea ce înseamnă să creezi ca un zeu, să poruncești ca un rege, să muncești ca un rob! ...Că, ceea ce ne face să trăim cu adevărat, este sentimentul permanentei bucurii, pe care o poți culege și o poți servi ca o bomboană Royală, într-o cofetărie murdară.

   Într-o zi cu soare şi cu două dimineţi un sclav puţin mai răsărit, a ridicat o intrebare în timpul orelor de lucru: 

-De ce nu păstrăm noi roadele acestui pământ? Doar noi l-am muncit.   

Stupoare totală în rândul sclavilor, care l-au crezut nebun spunând că se trage de la iarba dracului ce o fumase în prima dimineaţă. Acesta s-a simţit obligat să spună şi altora găselniţa sa, dar toate urechile la care a ajuns au recţionat la fel: -E de la iarba dracului. 

   Hotărât, a plecat să ceară socoteală Regelui. La poarta castelului a fost întâmpinat de doi sclavi ce tocmai primiseră slujba de gardă. Aceştia nu îi i-au permis trecerea. El începe să le explice gărzilor... Că regele e o fraudă, pentru că: fără să muncească, e răsplătit mai bine de cât îşi poate imagina un sclav. Continuă să le spună că pământurile sunt ale lor şi că ei ar trebui să se bucure de roadele lui. Gărzile, mulţumite de statutul lor, l-au alungat pe sclav şi au eradicat toată iarba dracului din regat.

    Morala, vine din faptul că omul de rând a ajuns sclavul corpraţiilor. Munca a ajuns ocupaţie de bază, iar roadele acestei munci sunt adunate şi redistribuite după o aritmetică mincinoasă. Frustrările din ziua de salar sunt rezultatul nevoilor induse... Timpul dedicat cunoaşterii de sine se restrânge în câteva secunde iar cel dedicat muncii în scop propriu pentru îndeplinirea nevoilor spirituale dispare. Nu s-au schimbat multe d-a lungul istoriei, sclavia există într-o altă formă. Însă, Iarba nu e a dracului, e a pământului.

REVOLUȚIE ȘI PEDEAPSĂ

Toți cei care sunt vinovați de proiectul Roșia Montană, trebuiesc identificați iar apoi deserviți justiției pentru a fi judecați și condamnați pentru trădarea conceptului de interes naţional, a suveranității statului. Corporația va pleca dar culpașii vor rămâne să ne mânjească demnitățile, de aceea trebuie eliminați din sistem și trași la răspundere. Putem folosi lecţiile învăţate până acum din marile dosare, de la revoluție încoa', trecuți prin mineriade și terfeliți un sfert de veac prin minciună, vânduți, etcetera. Românie... Putem vorbi sau construi? ...O nouă paradigmă a învingătorului.  Victorie!

ROȘIA SPONTANĂ

 Oameni buni, trebuie abolit cultul Individului Corupt, în mod decisiv, odată pentru totdeauna.  Atunci când vine vorba de Timișoara după '89, istoriografia a urmat îndeaproape traseul politicii româneşti. O încercare de rescriere a trecutului fără falsificări grosolane, ar începe cu principala operă ce a marcat profund discursul istoric în această perioadă, Corupția. Rândurile partidelor politice, în frunte cu aleşii, Justiţia, sistemul medical, poliţia şi administraţia, armată şi biserica, funcționează pe sistemul:  -Dai un ban, dar stai în față! În acelaşi raport, majoritatea cetățenilor, dau mită pentru cel puţin unul dintre serviciile publice.
   Oameni buni! Trebuie tratat cu seriozitate și ascuțite vocile împotriva contrabandei, dosită în spatele acestui fenomen. Furtul, plagiatul, înșelătoria, este incredibilul, devenit sport național! Este nevoie de activităţi concrete pentru favorizarea transparenţei şi pentru a incita administraţia să dea socoteală bișnițăriilor intreprinse în Subteran. Care voci? Dacă, atunci când la un protest organizat împotriva regimului iau parte în jur de o sută de oameni, iar dacă, radio zu organizează un karaoke în centru, participă 30.000. Lupta de clasă a surclasat valorile morale, atacând încă de la început dreptul la exprimare liberă a a cetățenilor, printr-o intoxicare cu supra-doze de mediocritate, într-o așa goană după aur, paralelă trasată la extremul a ceea ce înseamnă civilizație. Comporetamentul acesta, la nivel de Maimuță Inteligentă, cu necesități și potențial aduce demnitatea omului la culmile isteriei.
    Oameni buni, Salvați Roșia Montană! Arătați ego-ului, că ecoul dumneavostră contează.
La fel precum OM BUN!
"Nu ne aflăm în faţa unui proces. Dumneavoastră nu sunteţi judecători; sunteţi, şi nu puteţi fi decât oameni de stat şi reprezentanţi ai Naţiunii. Trebuie să luaţi o măsură în interesul salvării publice, să săvârşiţi un act de providenţă naţională. Dilema care vă frământă se cuprinde în cuvintele următoare: Ludovic a fost detronat pentru crimele sale; Ludovic a denunţat poporul ca rebel; pentru a-l pedepsi, el a chemat armatele tiranilor de-o seamă cu el. Victoria şi poporul au decis că el singur a fost rebel. Ludovic deci nu poate fi judecat, el este deja condamnat…
Popoarele nu judecă asemeni curţilor de justiţie; ele nu împart sentinţe, ci aruncă fulgere, ele nu condamnă pe regi, ci îi nimicesc şi această justiţie valorează tot atât cât justiţia tribunalelor…” 

CEI MAI BUNI DIN IAȘI

       

înFlorim China

Institutul de Neurogeneză Macromoleculară din Iași, este unul din cele de excelență de la noi din țară. Se ocupă cu cercetarea fundamentală și aplicată, în domeniul chimiei organice și anorganice, al chimiei și fizicii polimerilor. Situat în dealul Copoului, în laboratoarele sale de sinteză și analiză fizico-chimică, cu ajutorul unui colectiv de cercetare ale cărui realizări, publicații, brevete, tehnologii elaborate și implementate, sunt recunoscute peste hotare și rezistă de mai mulți ani în prima linie a cercetării românesti. Acoperă practic toată problematica dezvoltării științei și tehnologiei compușilor macromoleculari. A crescut exponențial mobilitatea personalului de cercetare care participă activ la reuniuni științifice internaționale, efectuează stagii de cercetare etc.

        În semn de recunoștință autoritățile locale i-au invitat pe toți membrii institutului, în frunte cu Academician Profesor Doctor, dl. T.  Posomoroagă, la o masă festivă, pe terasa de cinci stele a luxosului hotel Perla, deținut de un presupus interlop din Iași.

        În seara cu pricina, voie bună, muzică de petrecere, mese intinse, fotografii de grup, pupici pe obraz... Într-un colț, Dl. Posomoroagă culegea laurii înfulecând dintr-un castron, niște cartofi un pic prea prăjiți și mult prea uleioși. Mirați că Profesorul nu înfruptă din bunătățurile oferite de bufetul suedez al localului, unul din ospătari întreabă politicos, cum sunt cartofi. La care Posomoroagă zice: Ce-i mai buni din Iași!

Mielul și Melcul

Astăzi la piață, un zarzavagiu numai ce și-a scos ciupercile pe tarabă, că un melc i-a și apărut în față ca după ploaie. Codobelcul se uită cu doi ochi la marfă, cu unul la țăran și cu celălalt pe moneda ce era lipită într-o flegmă, pe asfalt. Derutat dădu' iama să o ia, dar nici nu a apucat să se clintească, că un pensinoar s-a și aplecat după bănuț și l-a înfulecat. Melcului nu i-a fost ciudă pe bătrân că i-a luat-o înainte, căci după cearcăne părea dopat de medicamente, poate chiar era bolnav.  Stătu' Pavel,  că așa-l chema, se gândi, cu privirea în continuare pe ciuperci:

 -Bani din ioc! Nu tu ploaie, nu tu iarbă... Aiurea.

Deodată zări un Broccoli, ce și-o lua în freză de la vreo patru cartofi, în coșul unei biciclete. Însă peste drum, niște dihanii se chinuiau să îndese în portbagaj un miel încă viu. -Ce țigani inculți! Exclamă melcul preocupat, ecou ce a atras mânia multora.  Acum în centrul atenției, trebuia să scape de umbra ce se năpustise asupra lui. Erau niște bocanci mărimea 46, derutați și neatenți, făcuți parcă gata oricâd să-l strivească, intenționat. Începu' Pavel să se răstogolească, să se ferească sub o masă, când iar a dat norocul peste el, căci s-a întâlnit cu o broască.
-Hei tu rîioas-o nu mă poți ajuta? Să salvez mielul de la belea!
-Asta o să te coste mult, căci eu îmi vând pielea scump.
-Îți dau tot ce am, îți dau casa mea, numai dumă până acolo, poate-l pot scăpa.
-Ei frățioare, asta-i soarta s-a, precum Isus spre cruce... Însă animalele de jertfă niciodată nu au fost lăsate să vorbească.
-Eu sunt un simplu melc, mă mișc prea încet. De asta stau și cuget, încet, în cerc, încerc să scriu ceva. Un cântec despre cei ce-l vor mânca. 

***
-Un' te duci tu, mielule?
-La tăiat, măi melcule. 

-Cin' te mâncă, mielule?

-Păi stai să vezi măi Pavele:

Ea coafeză, el, protecția animalelor.

El bețivan, ea pocăită.

Ea fotogenică, el ortodox.

El îi transimite informații, ea lui emoții.

Ea are grijă de lucruri. El, de amintiri.

El nu are nimic. Ea are dreptate.

Ea vegetariană, el este un porc.

-Ce să faci mă mielule, tu și ouăle, faceți Paștele. Apoi ce rămâne mielule?

-Acest cântec, melcule.

                                                               înFlorim China

AMARA SI DRACII NU'S BLANZI

                             

              De Mădălin

Am cunoscut-o în tramvai, chiloți pătați, fustă pătată. Și mirosea a iepuri. Eu veneam de la nunta lui Nilă din Bethausen, unde băusem toată noaptea cu Ovi Rigipsarul și dansasem cu nașa din Sibiu. Străluceam de vitamultin și era șansa mea să eclipsez. Ca să-i adulmec glasul și să-mi rănească nasul am întrebat-o cât e ceasul. Ea s-a întors și mi-a răspuns politicos: Numa dracu știe! M-am așezat lângă ea fără să întreb și m-am servit din punga de semințe. Am vrut să par un bărbat puternic și dominant, unul care ia fără să întrebe. M-a prins de mână și și-a pocnit una peste meclă. De ce ai făcut asta, am întrebat. Mi-a răspuns că vrea să-l facă gelos pe prietenul ei care conduce traivanul. Și a început să plângă că și-a lăsat dragostea vieții, un controlor freelancer, pentru siguranța financiară pe care i-o oferă vatmanul, care e mai mereu plecat în cursă și nu-i dă atenția cuvenită. Plânsul ei îngroșat dezvelea proteza unei cabaline. Era primul implant al unui cal într-un om.      

 -S-a uitat la mine? Nu?! Cobori cu mine în Maria? Oricât de descurajantă ar fi fost înfățișarea ei, nu puteam să refuz propunerea, de mult vroiam să cobor în Maria. Pentru mine lucrurile nu puteau sa meargă mai bine decât dacă printr-o magie ne transformam cu toții din tramvai în animalul nostru sacru: doi otteri, trei căprioare, o femelă de urs și un somon. Oterri băteau somonul, căprioarele bat oterii și ursoaica speriată pentru că nu știa regulile i-a sfârtecat pe toți. Din nefericire nu s-a întâmplat nici pe departe ca în Viața lui Pi, aceasta este povestea adevărată a unei aventuri cu o gagică de vatman.

Am urcat la apartamentul ei dintr-o clădire istorică, chiar deasupra unei cofetării Gold n’ Frișcă, o nouă franciză țigănească. Deschise un set de uși mari de tablă zincată și am rămas stupefiat... cât vezi cu ochii linoleum, șemineum, pisici, tot. Cum de vă permiteți toate astea dintr-un salariu de vatman? Lucrezi și tu ceva?

-Da, lucrez ca part-time.
-Part-time ce?
-Da, la office.
-Ah, ok. Ce bine! Ce vrei să facem acum?

-Hai să ne uităm unul la celălalt, ne îndrăgostim, ne dezbrăcăm și ne frecăm pe mâțe... că-s blânde. 

Zis și a făcut, iar ea s-a dezbrăcat și acum aveam tot ce-mi trebuia. Amara! Se prezentă, în timp ce-mi trăgea salopeta. Am dansat goi până ne-am uitat pe noi, iar când ne-am regăsit... ei a început să-i placă să se piardă și mie să o găsesc... până când mâțele au început să cânte. Și, în timp ce eu o iubeam frumos, mâțele, cântând de parcă nu se întâmpla nimic, au început să intre în ea prin cur, una a câte una, și le vedeai prin burtă și prin pulpe cum îi manâncă din grosime și o gâdilă pe dermă cu părul lor fin, ș-apoi a intrat și motanul flămând care și-a făcut culcuș în cap.

-Mai ba...meoww! Spuse Amara în timp ce capul unei mâțe îi ieșise pe gură. O îndesă delicat înapoi, înghiți, râgâi pedant și continuă... Mai bagă că nu sunt toate! Iar eu, nu puteam să fiu mai fericit că fac și rău în timp ce îndestulez flămânda, așa că am luat niște unsoare și am îmbulzit ultimele două mâțe în cur.
-E bine acum? Am întrebat, urmărind dracii cum îi colcăie sub piele. Și am continuat până s-a lăsat de seară și-am auzit un sample de ploaie pe pervaz care m-a întristat. Am știut că urmează un comedown nasol când am auzit-o delirând:
-Desculți în iarbă, desculți în ciorapi, desculți în foc...
-Eu trebuie să plec!
-Mai stai, mi-a spus ea confuză, hai să bem niște mir! ...Deși nu mai știa cine sunt.
-Nu mai pot, chiar mă grăbesc, am spus eu din frică. Mi-a făcut mare plăcere, și am dat să o pup pe cubă, căci Mădălin este un domn. Și chiar când să ies pe ușa de tablă zincată, ea mă oprește de mână...
-Ia și asta cu tine! Și-mi întinse pe motanul flămând, care acum era gras că îi mâncase amintirile și îi căcase nostalgie în loc. Ia-l, ia-l... să-ți amintești de mine! Iar eu m-am uitat pentru o ultimă dată la ea și nu am mai văzut urâțenia din tramvai de care mă îndrăgostisem și nici sufletul ei neterminat în care mă repetasem de atâtea ori înainte și-napoi. Acum îi vedeam nostalgia cum îi era suficientă sieși, preocupată doar de propria suferință, completându-i sufletul, terminându-l.
-Îți mulțumesc frumos... dar mâța asta a fost în cur!
                         

VIAȚA ÎN CUTII

                                       înFlorim China

   Acest om, nici măcar nu poate fi numit om. Din praf de stele, Creatorul nu l-a bine definit. Asimetric și imparțial, El s-a făruit așa cum a crezut de cuviință, precum, ce soartă ai și tu, geneza l-a zidit. Cartoanele pecetluite cu plumbul trecutului, i-au izvodit necazurile, așa cum și le-a orânduit. Unele mai mari, altele mai grele, una peste alta, i-au înălțat obârștiile conștiinței, îngrădindu-i vederea periferică, doar cerul rămânându-i limpede. Împachetatul cutiilor a trecut, războiul dintre El și acarieni este acum arhaic. Pachete pachete, pachete pachete, sunt pline ochi de amintiri defecte, ce doar petrecania i le mai poate despacheta. Interioare, anterioare, la un vals vienez cu bufet suedez și muzică de care ai chef, petrecerea continuă până la zori și ulterior de nori. 

Potârnichea aspațială

                               Înalt-Prea-Sminititul

Potârnichea aspațială și-a blocat capul într-o dilemă cosmică atunci când și-a văzut primul ou.

Fantoma mea iubită

Sunt două tipuri de oameni: cei care pleacă și se întorc, și cei care pleacă și te așteaptă. El era al doilea tip. Obișnuia să spună că Dumnezeu te iubește și de după bloc, chiar dacă uneori nu-l vezi, măcar știi că e acolo, și tot ce face e să te iubească în timp ce-și taie unghiile. La fel și el, iubea să-și taie unghiile. Credea că actul acesta reprezintă o eliberare a tarului acumulat în corp, și-ți mai aduci aminte că a trecut o vreme. La un moment dat câștigase concursul de cel mai longeviv fumător în blugi de pluș. Avea un junghi în inimă de ceva timp, așa că râgâia banane după fiecare masă. Niciodată nu l-a pus pe seama fumatului, ci mai degrabă pe o lipsă de comunicare între el și inima sa. Susținea mereu cu tărie, de obicei scotch, că inima lui este o extensie a minții sale. Părinții îi oferiseră o educație de vis, așa că tot ce trebuia să facă era să doarmă, și lucrurile mergeau bine în lume. Era milos ca un dragon bătrân, și bun ca laseru-n ochi, dar încolțit, vorbele lui grele erau ca și o prietenie pe legale, învățai doar să te temi. Făcea parte dintr-un grup care respecta dulăii, dar mai scria din când în când reclame pentru pisici, ca să își finanțeze admirația mereuprezentă pentru acestea, pe care le spăla, le hrănea, le aranja și apoi le mânca. Nu se vedea în niciodată, oglindă de frică să nu-și calce pe umbră. El era fantoma. Fan Toma Caragiu.

                                                                                                                                          -Călim Nuanța

ARTA LUI NOE

       Uluit de ce a ajuns din oamenii pe care i-a creeat, Dumnezeu a făcut un pact cu diavolul pentru a elimina de pe fața Pământului acele creaturi care fac rău chiar și Iadului. Diavolul a acceptat imediat propunerea pentru că nici gărzile lui nu mai puteau stăpâni monștrii care veneau din lumea celor vii în infern. Cei doi au ajuns la o înțelegere, să aleagă cei mai puri oameni și să îi protejeze, în timp ce împreună vor distruge monștrii Pământului. Pentru a-i aduna la un loc pe cei curați, Dumnezeu l-a ales pe Noe, căruia i-a spus să inventeze o artă platonică care să îi scape pe oameni din închisoarea conștiinței și să îi pregătească de începutul lumii.

Noe simțea că are pe umeri o responsabilitate uriașă, dar cu toate astea era pregătit de această călătorie, mai ales pentru că era ghidat de o iubire nefirească față de semeni. Cu gândul că Dumnezeu îi ajută doar pe cei ce se ajută singuri, a conceput o artă de a trăi fericit, a iubi fără dorințe fizice și conflicte sufletești.  

        Așa că Noe a bătut lumea în lung și în lat să găsească oameni cu suflete limpezi, pe care să-i învețe această artă. A întâlnit în călătoria sa doar oameni orbiți de monstruozitățile care le țineau corpurile prizoniere într-o perpetuă foamete de înțelegere. Era alungat de peste tot pentru că nimănui nu i se părea profitabilă arta pe care el o promova. Unde încerca să explice că dragostea va învinge ura și că a trăi cere un efort mai mare de cât simplul act de a mânca, era alergat de câini însetați de răzbunare. Acolo unde spunea că iertarea aduce după sine pace interioară,  era tratat cu persiflanță de  cei mai învrăjbiți și haloși dintre ei. Când era strâns cu ușa de egoiști, Noe știa că aceștia sunt incapabili de a umple golul în care trăiesc, de aceea încerca să le dăruiască o bucățică din sufletul lui, dar nimeni nu primea cadoul care nu se putea mânca. Drumul lui s-a luminat în momentul în care a întâlnit un drogat, căruia i-a dăruit un cerc.  Cu ochii larg deschiși, înnecați în fericire, drogatul a luat cercul și l-a mângâiat cu atâta tandrețe până l-a făcut vicios. Găsind primul lui adept, s-a motivat atât de tare încât a găsit puterea să-și continue călătoria. 

Deși pământul era plin de zgârcenie, a mai găsit oameni care știau că viața e o alegere, și erau bucuroși cu alegerile lor. Misiunea lui Noe prindea contur, a adunat lângă el suflete fără regrete, milostive și darnice, erau suflete care îndrăzneau să spere singure, fără să aștepte ajutoare divine. Aceste suflete erau atât de răbdătoare și calde încât erau capabile să aștepte Începutul oricât, știind că așteptarea este provizorie, chiar dacă durează toată viața. 

     Văzând că Noe își face datoria, Dumnezeu, împreună cu Diavolul, au pornit operațiunea de  exterminare a tuturor monstrilor care purtau chip de om și care făceau ravagii atât în Iad, cât și pe Pământ. Pârjolul a început când s-a oprit timpul, pentru că nimeni nu mai vedea. A continuat cu lichidarea a tot ceea ce poate fi râvnit și cu prăpădul lăcomiei și a urii. Bătălia a fost câștigată atunci când egoismul, sclavia și ranchiuna au fost pulverizate în miliarde de particule mici de libertate. Acum e liniște, doar Noe și gașca lui privesc Începutul, mulțumiți că au ales să trăiască arta vieți. Binele și răul continuă mersul normal, doar că de acum încolo restricțiile vor fi mult mai distinse.   

by NarcoJocu

 

CESAR ȘI OAMENII

                                                     înFlorim China

    Dresorul de câini a fost coborât între draci să-i preschimbe în oameni. Atunci când planeta a fost colonizată, faptul că unii nu au mai putut ieşi din dogmele odată însuşite, au perpetuat o imagine deja deformată asupra acestei lumi. Aceştia au continuat să construiască idei preconcepute, înlocuind cunoașterea cu intuiția. Elita planetară și-a însușit supremaţia asupra destinului umanităţii în scopul propriei lor prosperități. Revelațiile divine au transformat puterea în aroganță în fața eunucilor. Dar v-ați gândit vreodată? Acești devotați ai prostiei definesc intelectul prin mijloacele abilităților conștiente.

    Schimbarea societăţii atestă istoric preocuparea cercetătorilor în pofida răsturnării sau a continuității, revoluţie sau reformă, a unui model organic într-un limbaj decantat. Originile înapoierii, într-o societate periferică, denunță noile concluzii și aduce în lumină declinul perspectivelor globale. Dornicia de o pricepere mai adecvată, paradoxal, stârnește fără îndoială  stadiu de formalism şi de falsă rigoare.

    Cesar şi formula sa referitoare la înnoirea societăţilor, reflectă inovarea care induce omogenizarea grupurilor marginale cu cele prea autosatisfăcute, prea legate de vechile lor conformisme şi tradiţii. Vedera lui asupra succesiunii societăţilor, a regulilor după care acestea se dezvoltă şi apoi decad, contrastă cu tentativele calității obținute prin simplitate. Slujitor cu alte arme decît trufia, printr-o selecție naturală, într-un discurs elegant şi accesibil a spus: -Mai bine nu făceați copii!

NOI DUPĂ EU

SAMSARA PICTURES PRESENT

Colour by BIBLIOCOLOR-Worlds favourite in Motion Writings

Îmi plăcea Arnold că-i răzbuna pe toți. La Total Recall, în 93, când am apucat să-l văd, eram deja unul dintre cei mai cunoscuți răzbunători din lume. Din lumea mea, mică. Aveam zece ani pe atunci, și tot ce puteam să înțeleg, în afară de rugăciunile baptiste ale bunicii, era videocaseta. Tot de la zece ani am și prima amintire. Și ultima... Un accident bizar cu una dintre casete m-a făcut să nu pot să țin nimic în minte, așa că sunt forțat să inventez trecutul. Și pentru asta, cei amorțiți empatic se tem de mine, căci nu mulți înțeleg că pentru mine este un dar, și nu un handicap. Așa că poliția viselor mă fugărește ca pe un câine rus înspre cuburi de reguli și canoane. Sunt hăituit mereu înspre trecutul lor rigid și rece ca iubirea dintre doi profi de mate. Să-i cerți pe toți căci dreptatea nu e relativă, să scrii cu rigla, să mesteci bine plasticul, și Doamne ferește, să nu-ți uiți cumva compasul înfipt în picior.

I. MOARTEA CASETEI VIDEO

Aseară m-am parfumat din contratimp și arătam bine cu penaj, pregătit în sfârșit să cunosc monstrul.

-Bine ai venit la petrecerea de început de an nou fericit! La mulț an, să trăiț, fericiț, să iubiț! Numele meu este Gnor.

-Bine te-am găsit! Mulțumesc pentru invitație! Fusesem invitat, cum sunt.

-Cu ce te servesc? Mă întrebă monstrul, după care continuă, un suc energizant care te face trist? Un pahar de apă care te bea pe tine...?

-Un drog care să nu existe, te rog! Gnor mă luă de braț și începuse să mă prezinte.

-Știu că ai multe întrebări, dar hai să începem cu turul tău.

-Poftim?

-Chiar nu-ți mai aduci aminte nimic, căpitane?

-Ba da, am o amintire. Să nu distrugi nimic, decât pe tine. Aveam zece ani și am deschis una dintre casete, să caut filmul. Și am tot tras de bandă ca să-l găsesc. În van. Atunci am înțeles că eu fac filmul... dar... am distrus caseta în proces.

-Nu ai distrus-o, doar ai deschis-o, acum toată lumea poate să vadă. Le-ai dat un dar.

-Dar lumea moare când nu te uiți la ea... Moartea este un dar?

-Dar răzbunarea o pedeapsă, căpitane? Sau un act de dragoste?

A început cu un strigăt, apoi toate luminile s-au stins. A urmat al doilea strigăt, al națiunii, mieunat colectiv de o societate fracționată de aceeași convingere comună. E Apocalipsa, îmi aduc aminte că a a apucat să spună cineva înainte să fie înghițit de Gnor. Trebuia să te temi, era într-adevăr ultima oară când puteai să faci asta. Dumnezeul Răzbunării era aici, real, în carnele și oasele fiecăruia care nu s-a văzut niciodată de pe munte, să socotească cât este de mic. Totul s-a petrecut real de repede- i-a înghițit întâi pe cei deștepți, că era păcat, apoi pe cei drepți, pentru că Gnor nu ține socoteală, apoi i-a luat pe cei harnici, să-i savureze. Se spune că Gnor s-a născut din râsul fricos al unei hiene dar eu am motive să cred că Gnor a ieșit din burta minții fiecăruia, un monstru latent ce se hrănea cu o idee comună: Sunt diferit, sunt unic! Când au ajuns să fie destul de unici, Gnor a prins viață. Eu sunt unic, a spus Gnor în timp ce îi înfuleca pe cei ce l-au creat. Eu sunt cel mai mare unic!

Și a fost, căci cum nici un bine nu trece nepedepsit, Gnor i-a devorat pe toți cei care l-au creat, pe cei care au vrut să îndrepte dreptul, care au vrut să schimbe neschimbatul și să facă diferența în vid. Și Gnor a savurat fiecare clipă, maestru al torturii, se uita din interiorul ochilor tăi, către dorința ta patetică de a te rememora: Oameni frumoși, vă ia o viață întreagă să muriți!

II. NAȘTEREA PE BLU-RAY

-Chiar nu-ți mai aduci aminte, căpitane? De ce murim, dacă să nu renaștem?

A început cu un strigăt, apoi toate luminile s-au aprins. A urmat al doilea strigăt, al unui bebeluș, un plâns în hohote de o națiune nou născută ce are nevoie doar de dragostea părinților și nu de fricile lor. E Începutul, îmi aduc aminte că a apucat cineva să spună înainte să spună și altcineva, și apoi să spună toți. Trebuia să iubești, era într-adevăr prima dată când puteai să faci asta. Dumnezeii Iubirii erau aici, reali, în carnele și oasele fiecăruia ce a învățat să se regăsească în ceilalți și să se ierte în Ei...

                                                                                                                                                                -Călim Nuanța

DOI ANI

Și scriu din nou ca să se uite toate, renaștem strâmb din propriile păcate.

Odată întâlniți, au convenit conștiința comună, chiar dacă unii între timp s-au mai îngrășat, ori au mai chelit sau au insomnii. Cu personalitate, dreptate și orgoliu au întruchipat aceeași mască Lucha Dores, cinstind cu vin pe cei aflați în chinul unui rând de discriminare. Un toast se înclină în fața celor ce n-au nici un film.

Fii fericit că trăiești, uită tot, pregătit să irosești, e timpul tău!

-Echipa