Fantoma mea iubită

Sunt două tipuri de oameni: cei care pleacă și se întorc, și cei care pleacă și te așteaptă. El era al doilea tip. Obișnuia să spună că Dumnezeu te iubește și de după bloc, chiar dacă uneori nu-l vezi, măcar știi că e acolo, și tot ce face e să te iubească în timp ce-și taie unghiile. La fel și el, iubea să-și taie unghiile. Credea că actul acesta reprezintă o eliberare a tarului acumulat în corp, și-ți mai aduci aminte că a trecut o vreme. La un moment dat câștigase concursul de cel mai longeviv fumător în blugi de pluș. Avea un junghi în inimă de ceva timp, așa că râgâia banane după fiecare masă. Niciodată nu l-a pus pe seama fumatului, ci mai degrabă pe o lipsă de comunicare între el și inima sa. Susținea mereu cu tărie, de obicei scotch, că inima lui este o extensie a minții sale. Părinții îi oferiseră o educație de vis, așa că tot ce trebuia să facă era să doarmă, și lucrurile mergeau bine în lume. Era milos ca un dragon bătrân, și bun ca laseru-n ochi, dar încolțit, vorbele lui grele erau ca și o prietenie pe legale, învățai doar să te temi. Făcea parte dintr-un grup care respecta dulăii, dar mai scria din când în când reclame pentru pisici, ca să își finanțeze admirația mereuprezentă pentru acestea, pe care le spăla, le hrănea, le aranja și apoi le mânca. Nu se vedea în niciodată, oglindă de frică să nu-și calce pe umbră. El era fantoma. Fan Toma Caragiu.

                                                                                                                                          -Călim Nuanța