Totalul afișărilor de pagină

joi, 20 februarie 2014

NO WAY OUT

     FEELABONG
   Un cetățean, rătăcit de un Green Card, își așteaptă cu  nerăbdare rândul. Este o nouă ediție a simpozionului Inter-Atlantic al Curriculum-urilor Vitae. Bucuros că poate să-și exprime dorința și disponibilitatea pentru integritatea într-o lume nouă. Societate, în care devenise obosit de la atâtea uși trântinte în nas și eșecuri în aceste demersuri.
    Doamna specialist, care tocmai și-a încheiat speach-ul, importanța optimizării CV într-un concurs de angajare. Oferă unei persoane, observații și indicații, ca mai apoi să vină rândul Lui. Au trecut aproape 40 de minute, iar Doamna nu dă dovadă că ar fi nici măcar la mijlocul procesului, pierdută în detalii și explicații. El, a așteptat deja atât de mult, a îndurat atât, nerăbdarea nu-l mai poate străpunge, la cât de puțin timp a mai rămas, ca să primească răspunsul la întrebarea, ce este ne înregulă cu CV-ul lui?! 
      A trimis zeci de mailuiri, sute de aplicații, iar el nu primește nici un răspuns, nici măcar un refuz! De aici temerea că CV-ul lui o fi stricat. În sfârșit! Onoarea să iei parte și să ai parte de observațiile unui specialist Internațional într-un astfel de domeniu, relaționare într-un bun mers instituțional... Este mai mult decât o gură de oxigen, o mână intinsă unui emigrant. Privea cu admirație cum o femeie atât de puternică are o întreagă filozofie a doctrinei unui curriculum vitae și poate să o și împărtășească societății. În fine, de remarcat și de subliniat în ce poate să trasnforme o societate, o femeie și invers. 
     A trecut o oră și douăzeci de minute pe ceas. Doamna, se pare că adresează formule de încheiere cu interlocutoarea dinaintea lui, așadar au mai rămas câteva clipe...
-Doamna specialist, permiteți să vă sărut mână și cu toate aprecierile să să vă înmân CV-ul meu, peste care v-aș ruga să acordați o clipă de atenție aruncând o privire de specialist.
-Hmm.. Așa, diacritice, 3 pagini jumătate, Arial.. Mda.. Deci, CV-ul dumneavoastră este perfect!
-Cum adică?! dar uitați-vă, puțin vă rog, cum este editat, sau peste studii, poate că perioadat de voluntariat trebuia trecută după expertiza la locul de muncă.
-N-am ce să mai văd, m-am uitat, CV-ul dumneavoastră este perfect! Următorul...
-Doamnă, asta-i discriminare! Alături de persoana dinaintea mea ați petrecut aproape o oră jumătate pentru cele mai mici detalii... 
-Da, dumneaiei întradevăr avea un CV cu probleme!..
-Doamnă, eu am depus în ultimul an, cel puțin 100 de cv-uri la diferite companii și nimeni nu mi-a răspuns, iar acum veniți dumneavostră ca specialist și îmi spuneți că cv-ul meu nu are probleme? Asta este indiferență, nepăsare sau chiar discriminare!
-Dar vă rog nu mă acuzați de discriminare, m-am uitat astăzi la peste cel puțin 40 de cv-uri, până să veniți dvs. și n-am avut nici o problemă cu nimeni.
-Doamnă, am să postez această situație pe rețelele de socializare, să vedem ce spun fanii dvs. Că sunt convins că ei au altă părere și au multe de spus!
-Dar vă rog, nu faceți asta, îmi denigrați imaginea manifestând un ne adevăr. Știți ce? Defapt îmi este foame și m-am săturat. 
-Am postat!
-Check in la restaurant, se simte sad :(
-LIKE!
Și atunci, de ce te urmărește dacă nu știe nimic despre tine. Posibilitatea Eu-lui superior, face diferența de rasă și clasă într-o specie, prin simpla percepție. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu