POST-SCRIPTUM

În vremurile în care eram complexaţi de atâtea complexe, capitaliștii ne învăţau că timpul înseamnă bani. De atunci am început să alergăm după iluzii, să muncim pentru nimicuri şi să luptăm pentru o cină selectă. Am închis ochii la toate culorile vieţii pentru a îi deschide în faţa unei sclipiri false, pentru care ne băteam ca chiorii. Ne permiteam să cumpărăm destinul din farmacii în timp ce fericirea avea un brand. Semeni se mâncau între ei pentru o poziție mai bună pe treapta socială unde carnea era mai fragedă.  Banul reprezenta proza vieții confortabile în care puteam  trăi doar mizerabil. Mediocritatea devenise instituționalizată în timp ce condiția vieții era nefericirea, problema era că imoralitatea conducea lumea și ignoranța etica. 
Nici Soarele parcă nu mai putea să ne privească în ochi pentru că viteza vieții noastre îl depășea. Răbdarea dispăruse iar bucuriile vieții deveneau invizibile în acest uriaș mall ce vindea agresiv sentimente și stări de ultimă generație. Tandrețea și romantismul se transformaseră în vulgaritate iar instinctul evoluției noastre ca specie era influențat în mare parte de sexualitate. Doar becurile și asfaltul ne mai luminau căile și direcțiile vieții, ce ne purtau în aceleași cercuri de generații.

Tot ce putea percepe ochiul era puterea de a influența și cumpăra oameni. Tradițiile și valorile au fost înlocuite de gadgeturi iar limbajul a fost înlocuit de abrevieri prost înțelese. De fapt profanarea eului a început în momentul în care oamenii își vindeau sufletele în schimbul unor posesii reciclabile. Încet dar sigur ne-am consumat din interior spre exterior până nu am mai rămas nimic, d-abia apoi ne-am trezit cu ceea ce ne-a mai rămas...

 By NarcoJocu