Frumosule!

     Călim Nuanța

     Există o legendă despre o pasăre care cântă o singură dată în viața ei, mai minunat decât orice altă făptură de pe pământ. Din clipa în care își părăsește cuibul, pleacă în căutarea unui copac cu spini și nu-și află odihna decât atunci când îl găsește. Ea cântă între crengile răzvrătite până când se străpunge singură în cel mai mare și mai ascuțit spin. Și murind, ridică deasupra agoniei sale triluri mai frumoase ca ale ciocârliei și privighetoarei la un loc. Un cântec la superlativ ca preț al existenței sale. Pentru ceea ce-i mai bun în lumea asta nu există decât un singur preț: acela al unei mari dureri. Sau cel puțin...așa spune legenda Păsării Spin.

      Aceasta nu este o poveste despre Pasărea Spin, ci despre fratele ei, care alege în ultimul moment să nu se străpungă în spin, pentru că  sacrificiul i se pare o imbecilitate. Dacă din durere vine puterea, atunci el este un om slab, pentru că a ales să nu sufere.

    Mereu la început de drum, mereu la prima oră din clasa întâi, neterminat și timpuriu, grăbit... E omul care repetă aceeași greșeală ca să nu învețe niciodată. 

-Ce tare ești! Împinge-te, împinge-te! Cacă-te repede o șampanie, să inaugurăm! Să inaugurăm jumătatea orei? Perfectule! Frumosule! Ai realizat că vei învăța, că vei ajunge acolo într-un final. O știi, nu? De ce mai merită să lupți? Mai știi când te-ai bucurat prea repede, de parcă ai fi câștigat, când ai simțit victoria și știai că orice ai face astăzi și oricât de prost vei fi, tu tot vei mânca la sfârșitul serii, tu tot vei fi bine, și fain, și în siguranță. Frumosule. Frumosule! Turbat, trist, nasol, pișat pe tine, tu te vei umple din nou, orice ai făcut astăzi, până la urmă totul  se va regulariza: banii pierduți se vor întoarce la tine, palma dată prietenului tău nu te va mai durea, vorbele urâte spuse mamei tale se vor uita... În fond ești un om bun, nu? Da, ești, frumosule! Ești un om bun!