Această este o poveste de demult, de pe vremea când oamenii își expuneau gândurile în scris și acidul acetilsalicil era încă legal. Vă prezentăm în continuare un fragment din povestea “pop” a Elenei, o fată care și-a vândut sufletul pentru o idee, scrisă chiar de ea:
Mi-ar plăcea să văd dragostea într-un muzeu, acolo unde îi este locul. Nu sunt haterialistă, sunt doar de părerea că dragostea și-a pierdut sensul, direcția și scopul în societatea modernă. Argumentez asta cu amintirile mele despre dragoste, unele nesatisfăcute, altele explozii de extaz și eritromicină, însă toate induse de reacții chimice. Dragostea nu e un repertoriu mistic ce transcende simțurile unuia, failibile, proaste și incomplete prin definiție, dragostea e matematică. Dacă faci asta, ești răsplătit cu asta, dacă nu o faci, ești răsplătit cu cealaltă. Mai aplică un stat. Dragoste lavabilă. Văruiește-ți viața în toate culorile, apoi șterge petele.
-Momentul în care ți-ai vândut sufletul, ți-l mai amintești? Când ai zis că-ți dorești pe cineva atât de mult încât dacă îl vei avea aproape, tu nu vei mai conta pentru tine. E timpul! Dorința ți-a fost îndeplinită iar acum eu am venit să ți-l iau, așa ne-a fost înțelegerea.
-Pentru o secundă!? Atât a fost tot?
-O secundă? Atât ai făcut tu să fie! Te stâmbi de parcă ai fi importantă. Poate, pentru cei ce privesc! Pentru el... ai fost o ecuație. A vrut să te descifreze și ți-a uitat conținutul, la fel cum a facut-o cu problemele de gimnaziu cărora le-a reținut doar rezultatul. Nu ai înțeles încă că asta e o știință exactă, că nu merge cu aproximări? Ai făcut atâtea greșeli... de ce i-ai spus că-l iubești, când tu de fapt chiar îl iubeai? Singurul motiv pentru care ți l-am dat a fost acela că te-am crezut în stare să-l scuturi. De ce te-ai încăpățânat să-l repari? Nu ai învățat chiar nimic din jocurile copilăriei? Din iubirile tale sintetice? Ai fost cea mai de preț elevă a mea, ai distrus tot ce ai atins, exact cum te-am învățat. Ce s-a întâmplat cu tine de data asta?
-Nu știu, era ceva în el. Am crezut poate că ceilalți au dreptate, că dragostea există. Inima mi-a...
-Te-ai lăsat iarăși ghidată de inimă! De câte ori ți-am zis: Ori îți stăpânești sentimentele, ori te ia dracu!
Închisoarea minții e un loc putred și întunecat. Nu e o sanie, și nici o juardă, nu e un suc de fructe cu 80% pulpă. E un loc umed de pe Lună, un pustiu aproape invizibil pentru simțuri, e un ocean închis într-o moară de vânt. Acolo stau eu ghemuită în infinit, bandajată în reproșuri, regrete și erotism, așteptând ca totul să se termine...dar nu se termina… De ce oare nu se mai termină? Pentru că nu trebuie să se termine, i-a șoptit o voce în mușchi. Respiră…Respiră adânc… Povestea ta nu se termină aici.
–Călim Nuanța
