Mielul și Melcul

Astăzi la piață, un zarzavagiu numai ce și-a scos ciupercile pe tarabă, că un melc i-a și apărut în față ca după ploaie. Codobelcul se uită cu doi ochi la marfă, cu unul la țăran și cu celălalt pe moneda ce era lipită într-o flegmă, pe asfalt. Derutat dădu' iama să o ia, dar nici nu a apucat să se clintească, că un pensinoar s-a și aplecat după bănuț și l-a înfulecat. Melcului nu i-a fost ciudă pe bătrân că i-a luat-o înainte, căci după cearcăne părea dopat de medicamente, poate chiar era bolnav.  Stătu' Pavel,  că așa-l chema, se gândi, cu privirea în continuare pe ciuperci:

 -Bani din ioc! Nu tu ploaie, nu tu iarbă... Aiurea.

Deodată zări un Broccoli, ce și-o lua în freză de la vreo patru cartofi, în coșul unei biciclete. Însă peste drum, niște dihanii se chinuiau să îndese în portbagaj un miel încă viu. -Ce țigani inculți! Exclamă melcul preocupat, ecou ce a atras mânia multora.  Acum în centrul atenției, trebuia să scape de umbra ce se năpustise asupra lui. Erau niște bocanci mărimea 46, derutați și neatenți, făcuți parcă gata oricâd să-l strivească, intenționat. Începu' Pavel să se răstogolească, să se ferească sub o masă, când iar a dat norocul peste el, căci s-a întâlnit cu o broască.
-Hei tu rîioas-o nu mă poți ajuta? Să salvez mielul de la belea!
-Asta o să te coste mult, căci eu îmi vând pielea scump.
-Îți dau tot ce am, îți dau casa mea, numai dumă până acolo, poate-l pot scăpa.
-Ei frățioare, asta-i soarta s-a, precum Isus spre cruce... Însă animalele de jertfă niciodată nu au fost lăsate să vorbească.
-Eu sunt un simplu melc, mă mișc prea încet. De asta stau și cuget, încet, în cerc, încerc să scriu ceva. Un cântec despre cei ce-l vor mânca. 

***
-Un' te duci tu, mielule?
-La tăiat, măi melcule. 

-Cin' te mâncă, mielule?

-Păi stai să vezi măi Pavele:

Ea coafeză, el, protecția animalelor.

El bețivan, ea pocăită.

Ea fotogenică, el ortodox.

El îi transimite informații, ea lui emoții.

Ea are grijă de lucruri. El, de amintiri.

El nu are nimic. Ea are dreptate.

Ea vegetariană, el este un porc.

-Ce să faci mă mielule, tu și ouăle, faceți Paștele. Apoi ce rămâne mielule?

-Acest cântec, melcule.

                                                               înFlorim China

AMARA SI DRACII NU'S BLANZI

                             

              De Mădălin

Am cunoscut-o în tramvai, chiloți pătați, fustă pătată. Și mirosea a iepuri. Eu veneam de la nunta lui Nilă din Bethausen, unde băusem toată noaptea cu Ovi Rigipsarul și dansasem cu nașa din Sibiu. Străluceam de vitamultin și era șansa mea să eclipsez. Ca să-i adulmec glasul și să-mi rănească nasul am întrebat-o cât e ceasul. Ea s-a întors și mi-a răspuns politicos: Numa dracu știe! M-am așezat lângă ea fără să întreb și m-am servit din punga de semințe. Am vrut să par un bărbat puternic și dominant, unul care ia fără să întrebe. M-a prins de mână și și-a pocnit una peste meclă. De ce ai făcut asta, am întrebat. Mi-a răspuns că vrea să-l facă gelos pe prietenul ei care conduce traivanul. Și a început să plângă că și-a lăsat dragostea vieții, un controlor freelancer, pentru siguranța financiară pe care i-o oferă vatmanul, care e mai mereu plecat în cursă și nu-i dă atenția cuvenită. Plânsul ei îngroșat dezvelea proteza unei cabaline. Era primul implant al unui cal într-un om.      

 -S-a uitat la mine? Nu?! Cobori cu mine în Maria? Oricât de descurajantă ar fi fost înfățișarea ei, nu puteam să refuz propunerea, de mult vroiam să cobor în Maria. Pentru mine lucrurile nu puteau sa meargă mai bine decât dacă printr-o magie ne transformam cu toții din tramvai în animalul nostru sacru: doi otteri, trei căprioare, o femelă de urs și un somon. Oterri băteau somonul, căprioarele bat oterii și ursoaica speriată pentru că nu știa regulile i-a sfârtecat pe toți. Din nefericire nu s-a întâmplat nici pe departe ca în Viața lui Pi, aceasta este povestea adevărată a unei aventuri cu o gagică de vatman.

Am urcat la apartamentul ei dintr-o clădire istorică, chiar deasupra unei cofetării Gold n’ Frișcă, o nouă franciză țigănească. Deschise un set de uși mari de tablă zincată și am rămas stupefiat... cât vezi cu ochii linoleum, șemineum, pisici, tot. Cum de vă permiteți toate astea dintr-un salariu de vatman? Lucrezi și tu ceva?

-Da, lucrez ca part-time.
-Part-time ce?
-Da, la office.
-Ah, ok. Ce bine! Ce vrei să facem acum?

-Hai să ne uităm unul la celălalt, ne îndrăgostim, ne dezbrăcăm și ne frecăm pe mâțe... că-s blânde. 

Zis și a făcut, iar ea s-a dezbrăcat și acum aveam tot ce-mi trebuia. Amara! Se prezentă, în timp ce-mi trăgea salopeta. Am dansat goi până ne-am uitat pe noi, iar când ne-am regăsit... ei a început să-i placă să se piardă și mie să o găsesc... până când mâțele au început să cânte. Și, în timp ce eu o iubeam frumos, mâțele, cântând de parcă nu se întâmpla nimic, au început să intre în ea prin cur, una a câte una, și le vedeai prin burtă și prin pulpe cum îi manâncă din grosime și o gâdilă pe dermă cu părul lor fin, ș-apoi a intrat și motanul flămând care și-a făcut culcuș în cap.

-Mai ba...meoww! Spuse Amara în timp ce capul unei mâțe îi ieșise pe gură. O îndesă delicat înapoi, înghiți, râgâi pedant și continuă... Mai bagă că nu sunt toate! Iar eu, nu puteam să fiu mai fericit că fac și rău în timp ce îndestulez flămânda, așa că am luat niște unsoare și am îmbulzit ultimele două mâțe în cur.
-E bine acum? Am întrebat, urmărind dracii cum îi colcăie sub piele. Și am continuat până s-a lăsat de seară și-am auzit un sample de ploaie pe pervaz care m-a întristat. Am știut că urmează un comedown nasol când am auzit-o delirând:
-Desculți în iarbă, desculți în ciorapi, desculți în foc...
-Eu trebuie să plec!
-Mai stai, mi-a spus ea confuză, hai să bem niște mir! ...Deși nu mai știa cine sunt.
-Nu mai pot, chiar mă grăbesc, am spus eu din frică. Mi-a făcut mare plăcere, și am dat să o pup pe cubă, căci Mădălin este un domn. Și chiar când să ies pe ușa de tablă zincată, ea mă oprește de mână...
-Ia și asta cu tine! Și-mi întinse pe motanul flămând, care acum era gras că îi mâncase amintirile și îi căcase nostalgie în loc. Ia-l, ia-l... să-ți amintești de mine! Iar eu m-am uitat pentru o ultimă dată la ea și nu am mai văzut urâțenia din tramvai de care mă îndrăgostisem și nici sufletul ei neterminat în care mă repetasem de atâtea ori înainte și-napoi. Acum îi vedeam nostalgia cum îi era suficientă sieși, preocupată doar de propria suferință, completându-i sufletul, terminându-l.
-Îți mulțumesc frumos... dar mâța asta a fost în cur!
                         

VIAȚA ÎN CUTII

                                       înFlorim China

   Acest om, nici măcar nu poate fi numit om. Din praf de stele, Creatorul nu l-a bine definit. Asimetric și imparțial, El s-a făruit așa cum a crezut de cuviință, precum, ce soartă ai și tu, geneza l-a zidit. Cartoanele pecetluite cu plumbul trecutului, i-au izvodit necazurile, așa cum și le-a orânduit. Unele mai mari, altele mai grele, una peste alta, i-au înălțat obârștiile conștiinței, îngrădindu-i vederea periferică, doar cerul rămânându-i limpede. Împachetatul cutiilor a trecut, războiul dintre El și acarieni este acum arhaic. Pachete pachete, pachete pachete, sunt pline ochi de amintiri defecte, ce doar petrecania i le mai poate despacheta. Interioare, anterioare, la un vals vienez cu bufet suedez și muzică de care ai chef, petrecerea continuă până la zori și ulterior de nori. 

Potârnichea aspațială

                               Înalt-Prea-Sminititul

Potârnichea aspațială și-a blocat capul într-o dilemă cosmică atunci când și-a văzut primul ou.

Fantoma mea iubită

Sunt două tipuri de oameni: cei care pleacă și se întorc, și cei care pleacă și te așteaptă. El era al doilea tip. Obișnuia să spună că Dumnezeu te iubește și de după bloc, chiar dacă uneori nu-l vezi, măcar știi că e acolo, și tot ce face e să te iubească în timp ce-și taie unghiile. La fel și el, iubea să-și taie unghiile. Credea că actul acesta reprezintă o eliberare a tarului acumulat în corp, și-ți mai aduci aminte că a trecut o vreme. La un moment dat câștigase concursul de cel mai longeviv fumător în blugi de pluș. Avea un junghi în inimă de ceva timp, așa că râgâia banane după fiecare masă. Niciodată nu l-a pus pe seama fumatului, ci mai degrabă pe o lipsă de comunicare între el și inima sa. Susținea mereu cu tărie, de obicei scotch, că inima lui este o extensie a minții sale. Părinții îi oferiseră o educație de vis, așa că tot ce trebuia să facă era să doarmă, și lucrurile mergeau bine în lume. Era milos ca un dragon bătrân, și bun ca laseru-n ochi, dar încolțit, vorbele lui grele erau ca și o prietenie pe legale, învățai doar să te temi. Făcea parte dintr-un grup care respecta dulăii, dar mai scria din când în când reclame pentru pisici, ca să își finanțeze admirația mereuprezentă pentru acestea, pe care le spăla, le hrănea, le aranja și apoi le mânca. Nu se vedea în niciodată, oglindă de frică să nu-și calce pe umbră. El era fantoma. Fan Toma Caragiu.

                                                                                                                                          -Călim Nuanța

ARTA LUI NOE

       Uluit de ce a ajuns din oamenii pe care i-a creeat, Dumnezeu a făcut un pact cu diavolul pentru a elimina de pe fața Pământului acele creaturi care fac rău chiar și Iadului. Diavolul a acceptat imediat propunerea pentru că nici gărzile lui nu mai puteau stăpâni monștrii care veneau din lumea celor vii în infern. Cei doi au ajuns la o înțelegere, să aleagă cei mai puri oameni și să îi protejeze, în timp ce împreună vor distruge monștrii Pământului. Pentru a-i aduna la un loc pe cei curați, Dumnezeu l-a ales pe Noe, căruia i-a spus să inventeze o artă platonică care să îi scape pe oameni din închisoarea conștiinței și să îi pregătească de începutul lumii.

Noe simțea că are pe umeri o responsabilitate uriașă, dar cu toate astea era pregătit de această călătorie, mai ales pentru că era ghidat de o iubire nefirească față de semeni. Cu gândul că Dumnezeu îi ajută doar pe cei ce se ajută singuri, a conceput o artă de a trăi fericit, a iubi fără dorințe fizice și conflicte sufletești.  

        Așa că Noe a bătut lumea în lung și în lat să găsească oameni cu suflete limpezi, pe care să-i învețe această artă. A întâlnit în călătoria sa doar oameni orbiți de monstruozitățile care le țineau corpurile prizoniere într-o perpetuă foamete de înțelegere. Era alungat de peste tot pentru că nimănui nu i se părea profitabilă arta pe care el o promova. Unde încerca să explice că dragostea va învinge ura și că a trăi cere un efort mai mare de cât simplul act de a mânca, era alergat de câini însetați de răzbunare. Acolo unde spunea că iertarea aduce după sine pace interioară,  era tratat cu persiflanță de  cei mai învrăjbiți și haloși dintre ei. Când era strâns cu ușa de egoiști, Noe știa că aceștia sunt incapabili de a umple golul în care trăiesc, de aceea încerca să le dăruiască o bucățică din sufletul lui, dar nimeni nu primea cadoul care nu se putea mânca. Drumul lui s-a luminat în momentul în care a întâlnit un drogat, căruia i-a dăruit un cerc.  Cu ochii larg deschiși, înnecați în fericire, drogatul a luat cercul și l-a mângâiat cu atâta tandrețe până l-a făcut vicios. Găsind primul lui adept, s-a motivat atât de tare încât a găsit puterea să-și continue călătoria. 

Deși pământul era plin de zgârcenie, a mai găsit oameni care știau că viața e o alegere, și erau bucuroși cu alegerile lor. Misiunea lui Noe prindea contur, a adunat lângă el suflete fără regrete, milostive și darnice, erau suflete care îndrăzneau să spere singure, fără să aștepte ajutoare divine. Aceste suflete erau atât de răbdătoare și calde încât erau capabile să aștepte Începutul oricât, știind că așteptarea este provizorie, chiar dacă durează toată viața. 

     Văzând că Noe își face datoria, Dumnezeu, împreună cu Diavolul, au pornit operațiunea de  exterminare a tuturor monstrilor care purtau chip de om și care făceau ravagii atât în Iad, cât și pe Pământ. Pârjolul a început când s-a oprit timpul, pentru că nimeni nu mai vedea. A continuat cu lichidarea a tot ceea ce poate fi râvnit și cu prăpădul lăcomiei și a urii. Bătălia a fost câștigată atunci când egoismul, sclavia și ranchiuna au fost pulverizate în miliarde de particule mici de libertate. Acum e liniște, doar Noe și gașca lui privesc Începutul, mulțumiți că au ales să trăiască arta vieți. Binele și răul continuă mersul normal, doar că de acum încolo restricțiile vor fi mult mai distinse.   

by NarcoJocu

 

CESAR ȘI OAMENII

                                                     înFlorim China

    Dresorul de câini a fost coborât între draci să-i preschimbe în oameni. Atunci când planeta a fost colonizată, faptul că unii nu au mai putut ieşi din dogmele odată însuşite, au perpetuat o imagine deja deformată asupra acestei lumi. Aceştia au continuat să construiască idei preconcepute, înlocuind cunoașterea cu intuiția. Elita planetară și-a însușit supremaţia asupra destinului umanităţii în scopul propriei lor prosperități. Revelațiile divine au transformat puterea în aroganță în fața eunucilor. Dar v-ați gândit vreodată? Acești devotați ai prostiei definesc intelectul prin mijloacele abilităților conștiente.

    Schimbarea societăţii atestă istoric preocuparea cercetătorilor în pofida răsturnării sau a continuității, revoluţie sau reformă, a unui model organic într-un limbaj decantat. Originile înapoierii, într-o societate periferică, denunță noile concluzii și aduce în lumină declinul perspectivelor globale. Dornicia de o pricepere mai adecvată, paradoxal, stârnește fără îndoială  stadiu de formalism şi de falsă rigoare.

    Cesar şi formula sa referitoare la înnoirea societăţilor, reflectă inovarea care induce omogenizarea grupurilor marginale cu cele prea autosatisfăcute, prea legate de vechile lor conformisme şi tradiţii. Vedera lui asupra succesiunii societăţilor, a regulilor după care acestea se dezvoltă şi apoi decad, contrastă cu tentativele calității obținute prin simplitate. Slujitor cu alte arme decît trufia, printr-o selecție naturală, într-un discurs elegant şi accesibil a spus: -Mai bine nu făceați copii!