M-am trezit într-un vis, învăluit de o lumină portocalie, iar cei din jurul meu, la fel ca şi mine, erau îmbrăcaţi în costume de carnaval. Purtau măşti de baută, fiecare cu expresii diferite în funcţie de statutul purtătorului. Nimeni nu ştia ce se ascunde defapt, după masca celuilalt şi părea că luam parte la jocul de-a umbrele publice în carnavalul social.
Era un aer plin de mister încărcat cu poveşti despre dorinţe şi legende despre întâmplări, rostite pe tonuri ferme şi ascultate cu încredere. Mirosul de migdale verzi venea de la cel care era în centrul atenţiei, un prinţ, cu haina ţesută cu fir de arţar şi mască de porţelan. În jurul lui roiau purtătoarele de jartiere din care curgea zeamă de piersică fragedă. Cei decoraţi cu bijuterii cerşeau atenţie prin mişcări false, care captau doar privirile celor ajunşi cu sacrificiu şi tânjală de la periferie. O mantie apretată, de culoare roşie, flutura nonşalant împrăştiind praf de stele peste damele oportuniste. O purta un soldat care părea cel mai aprig dintre bravi. Un alt cadru de război, cu grad înalt, dădea lecţii de viaţă tinerilor aspiranţi care consumau cu privirea cele auzite. Am văzut că toată lumea purta mânuşi să nu şifoneze aspectul celor-laţi. Încercam să citesc biografia fiecăruia pe nasturi şi cusături, până am realizat că la acest carnaval participa câte un reprezentant din fiecare clasă socială. Erau prezenţi cu toţii, de la rege până la slugă, de la gardă până la paharnic, de la curvă până la regină, toţi îşi îndeplineau cu desăvârşire rolul în carnaval.
Văd o oglindă uriaşă în care aleg să mă privesc, să aflu ce rol port în societate. Totul a început să vibreze în momentul în care speclul reflecta carnavalul, doar că toţi, inclusiv eu, eram dezbrăcaţi de camuflaj şi cusururi. Dispăruse masca şi puteam să mă privesc în ochi. Pe corpul meu erau scrise, cu greşeli de ortografie, toate poveştile nespuse şi greşelile vieţii pe care le ascundeam sub un chip creeat de mine. Realitatea vieţii a devenit o satiră deghizată, iar costumul care îmi contura rolul, nu era nimic altceva de cât un ascunziş protector al sinelui meu pătat cu păcate lumeşti.
by NarcoJocu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu