Răsadul ei a fost plantat în mai, născută pentru a fi consumată. Udată săptămânal pe timpul verii, roșia s-a transformat în ceva nemaipomenit, a fost prima ce a prins culoarea roșie dintre celelalte roșii verzi. Fermierul o mângăia de fiecare dată când își trecea mâinile printre spalieri iar ea simțea din atingerea lui că e cea mai frumoasă dintre toate.
Timpul a trecut și acum în grădină toate tomatele erau gata de cules. Fermierul se trezise de dimineață și fugi repede în grădină să culeagă roșia fără cusur. Ea îi auzi pașii apăsați pe pământul uscat de soare și intuise momentul de magie când acesta o desprinse cu grijă din viță. O ținea în mână iar ea radia de fericire, fermierul îi confirmase: era vie și dorită. Șterse praful de pe ea cu mâneca hainei, apoi o duse la gură și mușcă cu sete din ea. Amândoi așteptau clipa asta de trei luni. O explozie de gust îl amețise pe fermier...Umami. O minune, cea mai bună roșie din câte gustase vreodată. Apoi mai mușcă o dată din ea. Ajunse la miezul acesteia și încă nu își dădea seama că roșia lui frumoasă s-a copt prima pentru că era cea mai aproape de soare dintre toate celelalte. Nu ar fi trebuit să aștepte atât de mult să o culeagă. Scuipase ultima mușcătură, roșia lui prețioasă era stricată adânc în interior. O aruncă pe pământ, acolo în mijlocul grădinii, apoi o strivi cu piciorul. Ketchup! ...sau catch up?
de Călim Nuanța
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu