Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 6 aprilie 2011

VISUL ŞI DESTINUL

Priveşte-ţi viaţa din perspectiva unui bătrân aflat pe patul de moarte. Astfel devine visul acestui bătrân. Acum eşti mai aproape ca niciodată de destinul tău primordial iar realitatea ta devine reprodusă. Lucrurile care contau, devin artificiale şi în sfârşit te vei cunoaşte ca un personaj în visul altuia.

Tocmai ai trecut de poarta către lumea interioară şi acum primeşti mesajul pe care sufletul vrea să ţi-l transmită. Descoperi din acest vis ceea ce iubeşti şi astfel realizezi lucrurile pe care le urăşti defapt dar mai ales pe cele care îţi blochează drumul spre destinul spiritual. Îți vorbeşte despre ceea ce nu ai auzit atunci când ai fost treaz şi ai să percepi viziunea concretă ca pe un model construit de memorie nicidecum de realitate. Tot ce ai trăit devine un examen al morţii,  un exerciţiu pentru a cunoaşte viaţa de după viaţă și astfel îţi vei potoli setea curiozităţii. Realizezi că toate îndoielile care le-ai avut ţi-au antrenat defapt vitalitatea. Frica de moarte dispare acum pentru că devine doar un domol împachetat în imagini epice.

O mare greșeală, este să crezi că trăieşti, până când, spre final înţelegi că a fost doar  un vis continuu creeat de interpretarea destinului. Acesta  durează până la deșteptare, la fel ca și viaţa până după viață. De aceea nu îţi aștepta destinul, creează-l din vise.

by NarcoJocu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu