Încă nu s-a inventat teleportarea, așa că toate dezbaterile pe tema transporturilor și implicit a timpului parcurs călătorind, se dau între cele două școli de gândire: tren vs. mașină, ruta fixă vs. ruta liberă, conservator vs. creativ. Cu unu’ ajungi acolo mereu la timp, fără surprize, iar cu celălalt e un miracol dacă ajungi, mai ales în timp.
Există totuși acel neprevăzut care ne face să visăm și alegem adesea să nu ascultăm datele. Mergem ghidați de inimă în speranța acelui moment aproape imposibil în care ruta liberă face Pământul să se învârtă spre tine și gravitația să te trimită spre centrul Universului.
LAG{ER}
Trăirile pentru care s-au inventat ființele, de la antilopă, ce se plimbă prin fața leului tocmai pentru acel moment de activare a Legăturii, la om, care își asumă riscurile cele mai nesăbuite pentru a umple Gaura de Vierme, ce a luat naștere în interiorul fiecărei ființe la plecarea unui Dumnezeu din noi.
Ceea ce unii numesc suflet nu este ceva în plus ființei noastre, ci un gol ce leagă toate dimensiunile în una. Sufletul e nucleul furat al unei ființe ce a fost cândva completă, în același timp plantă, animal și om. Am fost piatră, vânt, apă și foc, aceeași ființă care va fi din nou completă... pentru că viitorul nu ne îndepărtează de trecut.
E noapte în compartiment și Universul moare,
Tu te framânți cu gândul că timpul e-o culoare.
Regretele au venit cu tine iar lacrimile s-au uscat,
Sugrumi monotonia direcției în care ai plecat.
Fereastra trenului ce aduce bucurie
Te pierde adânc pe-un lac, apoi pe o câmpie.
Ești eventual și te chinuie o-ntrebare:
Dacă sunt viu, atunci cum oare,
Să fiu toate direcțiile în spațiu și culoare?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu