Ceea ce se dorea Marea Adunare Naţională a portocaliilor a fost, de fapt, un microbalamuc în care ariile sopranelor macoviste au fost acoperite în totalitate de răgetele talibabanilor. Dar ce căutau cei trei aşa-zis reformişti la adunarea aia de personaje încremenite în proiect, osânză şi prezente sau viitoare dosare penale? Păi, alarmaţi de viitorul reprezentanţilor lor din Româneaua, popularii europeni i-au trimis pe cei trei în haznaua politică şi acu’ încearcă să-i recalifice pe post de vidanjori, dar nu prea le iese, că căcatul s-a întărit. De fapt, ar fi nevoie de nişte şpilbergi, care ar putea să demonstreze că dinozaurii sunt simpatici şi pot să aducă parale producătorului. Acuma nu ştiu eu cât ar putea câştiga partidul dacă ar face nişte videni, berceni, boci sau blagi mici de plastic, dar, oricum, ar fi mult mai util decât să mai fie lăsaţi ăia să grohăie la microfoanele ideologice.
Mă uitam la berceanozaurul ăla care se dădea megapurtător de cicatrici din lupte de teren şi încercam să-mi amintesc marile lui bătălii, de care tot pomenea. A fost cavaler al mesei privatizărilor lui King Radu Vasile şi grande de Bechtel y Tăriceanu y Boc. A zdrobit duşmanii europeni şi poporul migrator român, care tocmai se îndrepta spre Spania şi Italia, în Bătălia de la Autostrada Transilvania şi Lupta de la CFR. A introdus o tactică nouă în războaiele moderne, care ne-a ferit de invazia europenilor: tăierea căilor de comunicaţii. Drumuri, căi ferate, poduri, toate au fost ţinute în starea în care la niciun exploatator capitalist să nu-i mai vină pofta de făbricuţele noastre harnice şi cinstite. Dar cea mai mare realizare a fost Izbânda de la Petroşani. După ultima mineriadă, papagalii europeni au dat o sumă babană, peste o sută de milioane de fifi, pentru reconversia minerilor. O bună parte din bani au aterizat la o fundaţie de apartament din oraşul fostului luceafăr al huilei. Reconversia minerilor din Vale, ca şi Marele Zid, chiar şi după atâţia ani, se poate vedea chiar şi de pe Lună. Inutil să vă spun cine era ministrul economiei şi cicatricelor...
Aşa e, ăsta, la viaţa lui, a dus multe lupte crâncene, rămase definitiv în Istoria aburului şi combinaţiilor. O viaţă glorioasă, căci e un drum lung de la un salariu de profesor de liceu şi până la poziţia de proprietar de apartament în Spania, milioane de fifi şi hoteluri în Craiova. Am uitat să vă spun că a pornit de la lipit afişe, funcţia de vicepreşedinte CFSN şi cea de preşedinte CPUN Dolj...
Cei trei care au lansat gargara despre integritate în sala aia plină de populari obosiţi de atâta guvernare sunt cam terminaţi. Au uitat vorba aceea care spune să nu testezi niciodată adâncimea apei cu ambele picioare. Iar despre eticheta de reformişti, hai să fim serioşi, sunt la fel de conformişti ca orice membru de partid. Când au îmbrăcat caftanul popular, de fapt, au pus botul la toată chestia asta de neuitat pe care o trăim şi se numeşte viaţa noastră din ultimii ani. Amestecaţi printre dinozauri şi şmenozauri, nici nu i-am fi observat dacă nu erau televiziunile mogulilor răi. Chiar dacă bălmăjesc aria integrităţii, rămân tot de-ai ălora şi la fel de responsabili. Mi-ar fi plăcut să sară la gâţii noii legi a muncii sau a celei a educaţiei, să le mai epileze, că arată mai rău ca Muma Pădurii, dar integritatea lor are bilet la alt film.
Cât despre noul Cod al Muncii, cred că-l merităm. E făcut mai mult pentru şmecheraşi decât pentru marile companii şi concerne. E convenabil pentru interlopul cu restaurant, habibi cu casă de schimb valutist, macaronarul cu pizzerie. Să nu mai punem că tovarăşul concediu devine un fel de domnul week-end prelungit. Aici puteţi adăuga că lucrul sâmbăta va intra în salariu şi va deveni sport naţional. Datul afară cu zecile sau sutele va deveni alt sport naţional.
Nu cred că se va lucra mai mult, ci pe mai puţini bani. Adică vor fi mai mulţi liber-schimbişti pe străzi şi mai mulţi liber-căpşunişti în ţara unde orice şmecher îşi închiriază câţiva români şi se declară don.
Efectele sunt pe termen lung şi se vor simţi în regimul concedierilor, salariile micşorate şi aroganţa angajatorilor. Este clar că portocaliii, uneperiii, udemeriii şi pambucciii fac jocurile stăpânilor. Dar lasă, că la anul ne vine şi nouă rândul: poporul electoral va primi o căcărează bugetară, sarmale în parc şi fasole la paradă.
E şi grea e şi uşoară viaţa de rămân, nu?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu