Foarte puţini conducători auto ştiu că şofatul este de fapt o boală. Ceea ce nu ştie de obicei şoferul este faptul că nevoia de a porni contactul maşinii este, de fapt, manifestarea unei boli: dependenţa de carburant. Carburantul întruneşte criteriile unei substanţe ce determină dependenţă, adică este un drog. Ipoteza pleacă de la premisa că senzaţia de a sta cu fundul pe un scaun comod şi de a fi transportat oriunde şi oricând este determinată de secreţia de dopamină în creier acţionată de carburantul ars iar aceasta activeaza așa-numitul circuit al recompensei.
Timpul în care se instalează această boală depinde de numărul de maşini conduse, de vârsta de debut, de sex - la femei se instalează mai greu, iar renunţarea este mai dificilă - şi de factori externi cum ar fi televizorul. Un prim pas al dependeţei ar fi consumul de sporturi motorizate. Pasul următor este atins când consumatorul ţine morţiş să conducă chiar şi în stare de ebrietate, pentru a nu intra în sevraj. Etapa premergătoare bolii cronice este când cel mai bun prieten al şoferului este benzinarul iar subordonarea faţă de substanţă devine cronică în momentul în care şoferul devine frustrat din cauză că preţul perceput de comercianţi este mult prea mare pentru buzunarul lui. Faza finală a bolii o reprezintă momentul în care consumatorul accelerează agresiv pentru o supradoză de dopamină.
Un studiu arată că majoritatea celor care sufera de boala carburantului nici nu sunt conştienţi de acest lucru, ba mai mult, reacţionează vehement în momentul în care le este punctată boala. Specialiştii au descoperit că mirosul emanat de carburantul îl calmează pe bolnav..Vindecarea bolii se face cu mulţi ani de tratament psihologic. În primă fază substanţa trebuie eliminată definitiv iar acţiunea de a conduce trebuie înlocuită cu una asemnatoare... cum ar fi mersul pe jos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu